Un preot în vârstă de 44 de ani este bănuit că a sedus o fetiţă de 13 ani, pe Facebook, şi a pus-o să se fotografieze şi să se filmeze în ipostaze indecente.
Procurorii DIICOT şi luptătorii de la Trupele Speciale au făcut percheziţii inclusiv la biserică.
Totul a ieşit la iveală, luna trecută, după ce preotul din Constanţa ar fi trimis imagini explicite cu fetiţa unei colege de clasă a acesteia.
În această dimineaţă, procurorii DIICOT Iaşi, împreună cu ofiţeri BCCO Iaşi şi luptători de la Trupele Speciale, au efectuat două percheziţii într-o localitate din Constanţa, la locuinţa preotului şi la biserica în care acesta slujeşte.
Concret, procurorii fac cercetări ‘in rem’ într-un dosar de pornografie infantilă, iar astăzi au ridicat din locuinţa preotului suspectat şi din biserica în care acesta slujeşte, calculatoarele pe care acesta le-ar fi folosit pentru a o seduce pe fetiţa de 13 ani.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini și înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul rețelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit”, se arată într-un comunicat al DIICOT.