O femeie din Roșiorii Mari, județul Olt, îl acuză pe șoferul microbuzului școlar că a pipăit-o și i-a pus întrebări indecente fiicei sale, în vârstă de 13 , iar plângerea împotriva bărbatului a putut-o depune abia după ce a sunat la 112, pentru că polițistul din sat a amânat-o, scrie Mediafax.
Laura Barbu din satul Roșiorii Mari spune că a descoperit prin ceea ce trecea fetița ei pe 30 martie, anul acesta. Copila de doar 13 ani mergea, în ziua respectivă, la dansuri, la Ansamblul Dobromeanca, și s-a dus să aștepte în stație microbuzul. Era singură și la un moment dat a intrat în magazinul care îi aparține șoferului de microbuz, iar acesta ar fi pipăit-o și i-ar pus întrebări indecente.
„Pe 30 martie, fata a venit acasă, după ce a fost la dansuri și a început să îmi povestească ce s-a întâmplat. Înainte să vină microbuzul ea traversat la magazin să își cumpere gumă, că uitase să se spele pe dinți. Magazinul aparține chiar unuia dintre șoferii de pe microbuzul școlar. A intrat, a cerut gumă. El s-a dat pe după vitrină ca și cum să pună marfă și i-a pus mâna fetei pe fund, pe sâni, , Fata s-a speriat a cerut guma și el i-a dat și o ciocolată. De frică, ea luat și ciocolata și a plecat la dansuri”, a povestit mama fetei.
Femeia a spus că în aceeași zi a aflat că fata primea avansuri de mai mult timp, fiica ei povestindu-i că bărbatul o atingea pe mâini sau pe picioare încă din luna august a anului trecut.
„Eu am mai aflat în timp de la fată că el îi dădea ciocolată, dar am zis că să îi mulţumească, că poate dă că are un copil care a murit după un accident de maşină. Nu mi-am închipuit că urmărea alte scopuri. De fapt, el încă de anul trecut îi punea fetei mâna pe mânuţe şi pe picioruş, dar eu nu ştiam aceste lucruri”, a spus femeia.
Imediat ce aflat ce i se întâmpla fetei, Laura Dobrun a încercat să ia legătura cu poliția dar spune că a fost mereu amânată și a fost nevoită să sune la 112 pentru a reclama cazul.
„Secția de Poliție este la Dobrun, la 4 kilometri distanță de satul nostru. Polițiștii nu stau acolo și știind acest lucru am sunat pe unul dintre ei și i-am spus situația. Era pe final de săptămână și mi-a zis că să mă duc săptămâna următoare, lunea. M-am trezit în ziua respectivă, nu am băut nici cafeaua, am sunat polițistul și mi-a zis că nu are timp, că să mă duc miercuri. Am sunat pe primar și el tot miercuri mi-a zis. M-am enervat și am sunat la 112. Atunci a venit un echipaj și ne-a luat declarație în curte. Și dânșii se închinau de ce spunea fata. Chiar atunci când ei luau declarația el trecea pe drum cu microbuzul. Le-am și arătat că el este. După ce au luat declarații cei veniți prin 112 am primit apel de la șeful postului că de ce nu l-am sunat pe el că se ocupa personal. Am sperat atunci că totul se va rezolva”, a declarat femeia.
Ea a mai spus că şi alte fetiţe din localitate ar fi primit avansuri de la bărbat, iar unele au mers cu părinţii la poliţie, unde una dintre fete ar fi povestit că bărbatul i-a băgat mâna pe sub bluză şi pe sub pantaloni şi că i-ar fi propus să se distreze. După depunerea plângerilor, însă, s-ar fi făcut presiuni ca reclamațiile să fie retrase.
„La poliție au mai mers și mamele altor fete și au depus declarații. Și fiicei mele i s-au luat trei declarații, după care am început să primim presiuni că să ne retragem plângerile. Părinții celor patru fete care au depus plângere și-ar fi retras până la urmă cele declarate, din ce am aflat. El nu are niciun fel de interdicție”, a mai spus femeia.
Mama fetiței de 13 ani a continuat demersurile și spune că au urmat și alte umilințe.
„Dosarul a ajuns la Parchetul din Caracal și acolo am fost chemați la audieri. Fata mea a dat altă declarație, iar la final doamna care a ascultat-o și a văzut declarația și le-a citit și pe cele de la poliție i-a zis fiicei mele Alexandra, . Fata mea a început să transpire și să tremure atunci când doamna procuror i-a zis asta. Am plecat cu ea acasă și mi-a zis: ”, a mai povestit Laura Barbu.
Ea a mai spus că după această întâmplare fiica ei nu mai mânca, nu mai dormea și a fost nevoită să apeleze la psiholog. A avut însă surprize și cu unul dintre medicii la care au mers, care după trei ședințe i-a spus că fata este bine și a refuzat să-i elibereze o adeverință privind consilierea psihologică, spunând: „Ce vrei, să îi faci rău omului aluia? Parcă ești băgată la 380”.
Ulterior, fetița a continuat terapia cu un alt psiholog, din Craiova, a mai trecut peste traumă, dar tot mai are temeri.
Bărbatul care i-ar fi făcut avansuri fetei de 13 ani nu mai este pe microbuzul școlar, însă, potrivit femeii, a fost angajat la primărie până se soluționează cazul.
Ea a mai declarat că primește mereu mesaje de la bărbat prin care acesta îi spune că nu are ce să îi facă.
„Când ne vede râde și ne trimite mesaje că nu avem ce să îi facem. Că el poate să cheltuie miliarde. Că noi nu avem ce să facem, că dosarul se va judeca aici”, a spus Laura Barbu.
Bărbatul acuzat nu a putut fi contactat. Reprezentanţii IPJ Olt au confirmat că au înregistrat un dosar penal în acest caz şi că dosarul a fost transmis între timp Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.