La ieşirea din Şomcuta Mare, tânărul nu a mai putut stăpâni volanul şi a intrat direct într-un autoturism, parcat pe marginea drumului. Conducătorul auto, băimăreanul Gyula P., s-a trezit lovit în spate şi a ieşit rapid să vadă daunele. Pe autorul accidentului a renunţat să îl mai ia la rost, pentru că acesta nu s-a dezmeticit nici după bubuitură.
Vasile T. a fost testat cu aparatul etilotest, concentraţia de alcool din aerul expirat fiind de 0,93 de miligrame la litru. El a fost dus apoi la spitalul din Şomcuta Mare, unde i s-au recoltat probe biologice.
Cercetările continuă cu autorul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, dar la ora 7.10, un alt şofer a fost dus la spitalul din Şomcuta tot pentru recoltarea de probe biologice. Traian R., de 46 de ani, din satul Mara a fost depistat băut în trafic de poliţiştii din localitate. Bărbatul se afla la volanul unui camion, înmatriculat în Covasna. Rezultatul testului cu fiola a indicat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el este cercetat şi riscă să rămână fără carnet pentru o vreme.
Sursa: Ioana Oşan