Un poliţist în vârstă de 47 de ani din judeţul Botoşani s-a sinucis, joi dimineaţă, împuşcându-se cu arma din dotare în cimitirul din localitatea Vlăsineşti, au confirmat, pentru Agerpres, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Potrivit acestora, agentul lucra la Secţia de Poliţie Rurală nr. 1. Un localnic a observat cadavrul acestuia şi a sunat la 112. Din primele informaţii, poliţistul s-a împuşcat pe mormântul fiicei sale care a murit la vârsta de un an şi pe care o chema Andreea, chiar în ziua de Sfântul Andrei.
Poliţistul în vârstă de 47 de ani, şef de post la Stăuceni, a fost găsit fără viaţă, în această dimineaţă, în cimitirul din Vlăsineşti, judeţul Botoşani, de un bătrân venit la cimitir să aprindă o lumânare.
Bărbatul a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns poliţişti şi un echipaj al Ambulanţei, însă medicii nu au mai putut face nimic. Colegii poliţistului au început ancheta şi, în scurt timp, au aflat despre o tragedie fără margini.
„Astăzi, 30 noiembrie, în jurul orei 10.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Botoșani a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Vlăsinești, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.
În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani.
Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, fiind încadrat din anul 1996.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al IPJ Botoşani.
Poliţist mort pe mormântul fiicei sale, pe care o chema Andreea, în ziua de Sfântul Andrei
Potrivit unor surse, poliţistul a avut o fiică, pe nume Andreea, care s-a stins la vârsta de un an, ea fiind înmomântată la cimitirul din Vlăsineşti.
În această dimineaţă, în ziua de Sfântul Andrei, poliţistul a mers la mormântul fiicei sale şi şi-a pus capăt zilelor.
El a fost găsit împuşcat în cap, iar medicii chemaţi de urgenţă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.