Un poliţist de 31 de ani s-a împuşcat, duminică, cu arma din dotare, într-un apartament din Caracal, judeţul Olt. Bărbatul a fost găsit în stare critică şi a fost transferat la spital. Poliţistul se transferase doar de o lună de la IPJ Timiş.
”În această după-amiază, IPJ Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat, ajutor şef de post la Postul de Poliţie Corbu, s-a împuşcat cu armamentul din dotare, în timp ce era într-un apartament din municipiul Caracal”, au anunţat, duminică, poliţiştii din Olt.
Aceştia au precizat că poliţistului i s-au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului, fiind transportat la spital.
”Precizăm ca poliţistul era angajat al IPJ Olt de o lună de zile. Cercetarile continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt”, au mai transmis poliţiştii.
Surse oficiale au precizat că bărbatul are 31 de ani şi este căsătorit. Deocamdată, nu se ştie dacă mai era cineva cu el în apartament când s-a împuşcat.
Bărbatul se transferase de la IPJ Timiş de o lună de zile.