Un preot din Cluj-Napoca a fost amendat pentru un motiv neobișnuit
Un preot din Cluj-Napoca a fost amendat pentru un motiv neobișnuit. Oamenii legii au considerat probabil urarea pe care a făcut-o că este de fapt, un blestem și l-au amendat cu 2.000 de lei.
Preotul își conducea copiii la tren, moment în care a fost oprit de jandarmi pentru că nu purta mască, dar nu a fost amendat. Dacă inițial preotul nu a fost sancționat, oamenii legii au considerat formula de adresare mult mai gravă și i-au aplicat o sancțiune drastică.
Potrivit Ziarul Făclia, preotul s-a arătat recunoscător, pentru că nu a fost amendat de oamenii legii, și s-a adresat jandarmilor cu formularea: „vă doresc să ajungeți în Rai cu toată familia”.
Jandarmii, obișnuiți probabil cu alte formule de adresare, au interpretat într-un mod personal binecuvântarea părintelui, considerând-o cu totul altceva decât intenționa acesta.
Preotul, amendat cu 2.000 de lei
În consecință, jandarmii i-au aplicat o amendă de 2.000 de lei, iar în procesul-verbal întocmit au consemnat alături de mențiunea legată de lipsa măștii de protecție și frază „și a spus că îmi i-a(sic!) familia și mi-o duce în Rai”.
Sursă: www.gandul.ro
A meritat amenda! Eu stau la servici toată ziua cu mască, 3-4 zile pe săptămână, obligatoriu, iar alții care se cred privilegiați sau mai presus de lege fac exact invers! Multe persoane, de la Sosoaca până la acest popă nu poartă mască, iar în același timp își permit aroganțe și nesimțire.
Eu nu am mai auzit un popă să spună că-ți trimite familia în rai. Poate vorbea necuratul prin el, într-un moment de slăbiciune.