Mai întâi declarația președintelui Iohannis legată de adoptarea tacită de către Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia ținutului secuiesc:
„Jó napot kívánok, PSD! Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”.
Așa arată una dintre cele mai primitive intervenții pe care le-a putut rosti vreodată un om politic român de-a lungul istoriei. O reacție a unui om scăpat de sub control, lipsit de cele mai elementare calități necesare unui conducător de țară, în care trăiesc laolaltă mai multe minorități, el însuși fiind reprezentantul uneia dintre acestea.
Răbufnirea necontrolată a ipochimenului grandoman, care înțelege democrația cum vrea mușchii lui, va aduce grave prejudicii țării, pentru că o asemenea abordare a unei chestiuni interne este o raritate în vremurile noastre.
Să parcurgem pe scurt șirul acestei povești neverosimile, care a bulversat țara pe moment, deși nu este decât o făcătură, o lucrătură, cum ar zice „specialiștii”, de care au încercat să profite anumiți actori de pe scena politică.
Un proiect de lege a fost depus în 23 decembrie 2019 de către câțiva parlamentari UDMR, cu toate că știau sigur că niciodată nu va fi adoptat, dar și-au făcut „datoria” față de minoritatea care îi votează. Au trecut 45 de zile și proiectul nu a fost dezbătut, după care a fost înaintat Senatului, for decizional. Asta se întâmpla în urmă cu 30 de zile! E o practică obișnuită, mai ales în cazul proiectelor de acest gen, care sunt sortite eșecului din start. Să amintim că parlamentarii mai mult nu au lucrat anul acesta, abia săptămâna asta reluându-și activitatea.
Proiectul autonomiei nu a fost niciodată votat în Camera Deputaților, așa cum minte președintele Iohannis, deci PSD nu aveau cum să ajute UDMR. Dacă nu s-a votat, înseamnă că în aceeași barcă, alături de aleșii PSD, au stat și cei din PNL, USR, PMP, ALDE, Pro România, ca atare sunt la fel de „vinovați”. Dar, chiar dacă s-ar fi făcut procedura de respingere sau adoptare, proiectul tot la Senat ar fi ajuns.
Cum s-a și întâmplat astăzi, senatorii au respins cu majoritate de voturi aberația privind autonomia ținutului secuiesc, 126 de senatori fiind împotriva anomaliei, doar cei nouă aleși ai UDMR votând pentru.
Cam asta este toată povestea, care nu are nimic spectaculos în conținutul ei, nefiind prima și probabil nici ultima tâmpenie propusă spre legiferare, dar care sfârșește la coșul de hârtii. Sigur că trebuie să ne întrebăm de ce se ajunge în astfel de situații și, dacă parlamentarii să zicem că uită prin sertare anumite proiecte, după care sunt obligați să le adopte tacit, cineva ar trebui să se intereseze de ele, cel puțin de cele importante.
Gândul ne fuge direct la SRI, cel care, împreună cu alte instituții ale statului, asigură securitatea României și apără valorile constituționale. Informațiile pe care le deține se transmit mai multor beneficiari, inclusiv Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condus de președintele Iohannis. Un asemenea proiect, cu repercusiuni grave pentru siguranța țării, nu avea cum să treacă neobservat de către cei din SRI. Ca atare suntem convinși că directorul Helvig l-a pus în gardă pe președinte în momentul în care a trecut de Camera Deputaților.
De ce n-a acționat în cele 30 de zile care au trecut? Pentru că nu a găsit momentul politic favorabil ca să puncteze electoral pentru imaginea sa și a partidului său. A făcut-o astăzi ca să dea o gură de oxigen asfixiaților din Guvernul Meu, care se încurcă și la număratul cadavrelor, darămite să ia măsuri concrete în sprijinul populației afectate și a economiei ce se îndreaptă spre faliment.
Declarația iresponsabilă rostită în calitate de președinte al țării, insuflă sentimentul că însuși statul român acționează împotriva minorității maghiare! A agita acum sentimentul naționalist îndreptat împotriva etnicilor maghiari, are scopul de a acoperii dezastrul în care au adus țara liberalii, în frunte cu președintele Iohannis. Nu sunt atâtea probleme majore de rezolvat, de am ajuns să ne ocupăm acum de minoritățile naționale, ca și cum n-ar urma să intrăm curând, împreună, în sărăcie, lipsuri, foamete, boli, șomaj…
Locatarul de la Cotroceni, care s-a obișnuit să amestece minciunile cu jumătăți de adevăr, care ignoră Parlamentul spunând că este ilegal, ne-a dat asigurări că atâta vreme cât va fi el președinte, o astfel de lege nu va fi aprobată. Grozav! Fără să-i ceară sfatul, senatorii au respins proiectul (cu două mâini, cum a spus un senator), așa că asigurările mutantului din Deal sunt vorbe în vânt. Și ca să fie și mai clar, dacă proiectul ar fi trecut, prin absurd, de Senat, el ar fi fost respins de CC pentru că este neconstituțional.
Ieșirea iresponsabilă de astăzi trebuie tratată cu toată seriozitatea. Conducerile SRI și SIE trebuie audiate de urgență în Parlament pentru a da explicații. Președintele țării are obligația să probeze acuzația adusă unui partid parlamentar că a făcut o înțelegere ascunsă cu o putere străină, pentru a ceda o parte din teritoriul statului național român. Sunt lucruri grave, care nu pot fi lăsate în voia sorții.
redactia9.ro
psd = tradatori cu tot cu radactia9.ro care habar nu am cine sunt (oricum nu ma intereseaza)