Dupa ce in ultimii ani aproape toata presa romaneasca a fost cumparata de actionarii de la Gold Corporation (GC), iata ca s-a ajuns intr-un punct critic in care orice reclama de sustinere nu are decat efectul unei frectii cu solutia Diana la un picior de lemn.
Politicienii iresponsabili s-au impartit in zeci de tabere, cei care au sustinut proiectul un deceniu si ceva (dand sperante investitorilor), acum se trag pe fund, liberalii si social-democratii au ajuns in pragul despartirii, Ponta s-a dus in mina sa-i scoata la lumina pe ortacii blocati benevol, parlamentarii si-au tras o comisie, societatea romaneasca s-a fracturat in doua – pro si contra Rosia Montana.
Mai rau nici ca se poate pentru o Romanie care bajbaie incercand sa iasa din tunelul intunecos in care a intrat dupa 89. Adeptii proiectului ne prezinta binefacerile ce se vor revarsa asupra tarii, „expertii” calculand deja cati kilometri din autostrada Transilvania se vor construi din banii varsati la buget. Niciunul nu ne spune ca exploatarea zacamantului va dura vreo 16 ani, asa ca multi dintre noi vom circula pe alte autostrazi, supravegheate de ingeri si pavate cu foarte multa verdeata.
Bucurestenii (ei sunt cei mai multi) marsaluiesc saptamanal pe bulevarde impotriva proiectului si a guvernantilor, o parte dintre ei motivati de cei care vor sa-i alunge pe canadieni in speranta ca, dupa ce spiritele se vor linisti,vor prelua ei afacerea. Deocamdata cel mai important lucru este ca lucrarile sa fie oprite, apoi vor mai vedea. Angajatii de la GC protesteaza cum stiu ei mai bine, adica merg in mina si nu mai ies cateva zile, mototolindu-si echipamentul nou-nout cu care i-au dotat administratorii.
Daca stai sa-i asculti cum se milogesc de cativa ani pe micile ecrane, implorandu-i pe guvernanti sa-i lase sa munceasca in mina, ca ei numai asta stiu sa faca de pe vremea romanilor, iti vine sa iesi pe strada si sa protestezi impotriva lor. Sunt nervosi de ce nu se solidarizeaza cu ei intreaga populatie, obligandu-i astfel pe guvernanti si parlamentari sa dea unda verde proiectului, altfel vor muri de foame alaturi de familiile lor, deoarece „nu putem trai fara un loc de munca in minerit”.
Aici nu pot fi de acord cu ei. Sa ne amintim ca incepand cu anul 1997 sectorul minier a inceput sa fie bombardat cu tot felul de ordonante de urgenta intocmite de cei de la Banca Mondiala si trimise in teritoriu de guvernele premierilor Ciorbea, Vasile sau Isarescu. In urma lor, vreo 30.000 de mineri, metalurgisti, constructori de masini si unelte, forestieri sau cercetatori maramureseni au ramas pe drumuri, 90% din economia judetului fiind pusa pe butuci. Le-au dat niste plati compensatorii, dupa care fiecare a fost lasat in voia sortii, sa se descurce pe o piata a muncii care nu oferea nicio alternativa, in afara minciunilor sfruntate ale celor care i-au aruncat pe drumuri.
Satui de promisiunile absurde, niciodata onorate, disponibilizatii au fost nevoiti sa se descurce pe cont propriu, ca sa nu moara de foame alaturi de cei dragi. Au plecat la munca in strainatate, s-au retras la tara sa cultive ogoarele, s-au recalificat, s-au pensionat, au rabdat, dar n-au murit de foame.
De ce trebuie sa-i credem pe cei de la Rosia Montana ca ar pati asa mare grozavie? Ei sunt cateva mii, iar locurile de munca create de cei de la RMGC nu vor depasi 1.500. Apoi, peste 15-16 ani vor ajunge exact in situatia de astazi, pentru ca nicio zona de pe pamant nu poate trai la infinit de pe urma mineritului. Atunci ce vor mai cere ca sa nu moara de foame? Rosia Montana nu este doar a lor, ea apartine tarii, ca atare fiecare roman e responsabil de ce se intampla acolo.
De ce trebuie sa acceptam sa se distruga o zona pe termen lung, pentru imensul castig al investitorilor si cel derizoriu al Statului Roman si al localnicilor? Uitati-va cu atentie la „biografia” actionarilor, la istoricul investitiilor de acest gen derulate de ei in diferite zone ale globului, ca sa vedeti ca nici pe departe nu sunt cele mai nimerite persoane care ar trebui sa exploateze cel mai mare zacamant auro-argintifer din Europa. Absolut totul este cladit pe o publicitate agresiva si profund mincinoasa, prin care ni se ascunde adevarul si suntem prostiti mai ceva ca si triburile de indieni la cucerirea Americii.
Inchei cu spusele recente ale academicianului maramuresean Augustin Buzura: „Nimeni nu poate garanta ca, in imensitatea aia de lac cianurat, ca nu va fi un cutremur, o rupere de nori, ca nu se va infiltra cianura ajungand la panza freatica. Patru tari ar fi in situatia de a fi lovite foarte rau, plus Delta Dunarii. Economic nu e un castig, miliardele alea sunt impartite in foarte multi ani. Nu am nicio garantie ca mediul va fi asanat si nici nu pot sa-mi imaginez cum vor fi Apusenii fara patru munti”.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
