Nu mai exista nicio indoiala, anul 2014 se arata a fi unul deosebit de greu pentru primarul penal al municipiului Sighetu Marmatiei. Nori negri si amenintatori continua sa se aduna necontenit pe bucatica de cer repartizata numitului Gheorghe Ovidiu Nemes. In primele luni a avut parte de trimiterea in judecata in Dosarul Parcometrelor, unde este acuzat de procurorii DNA de abuz in serviciu contra intereselor comunitatii locale, careia i-a provocat o dauna de peste 700.000 lei. Dupa cateva zile procurorii s-au apucat sa cerceteze o alta afacere paguboasa pentru bugetul local, din care primarul si directorul economic au gasit de cuviinta sa taie o halca de peste 40.000 lei pentru a plati onorariile avocatilor care urmeaza sa-i apere in dosarul amintit. Am prezentat pe larg si acest caz, asa ca nu mai insistam.
Tocmai pe cand ne gandeam ca lucrurile se vor linisti un pic pe acest front, iata ca iepurasul a sarit de unde nu ne asteptam. Se cunoaste faptul ca odata instalat in functie, primarul a cautat sa-si rasplateasca oamenii fideli cu functii platite din buzunarele contribuabililor, astfel ca si-a postat liberalii peste tot unde se putea castiga un ban bun si nemuncit, ca doar de asta au luptat sa ajunga Nemes la conducere. Una din institutiile vizate a fost Spitalul Municipal pe care s-a gandit sa-l dea in manutele hraparete ale lui Alexandru Oros, nevolnicul sau aghiotant. Dar pentru asta trebuia sa-l alunge mai intai din functie pe ocupantul postului de director general, medicul Vasile Stefanca. Nu a fost prea greu. S-a descurcat el cu naravasii cai din herghelia proprie, daramite cu un doctor inrolat la social-democrati.
In urma unui ordin scurt si taios venit din partea primarului a fost constituita o comisie la nivelul Consiliului Local, formata din persoane alese pe spranceana liberala, careia i s-a trasat sarcina de a gasi motive ca Stefanca sa poata fi destituit. Raportul intocmit a fost mult mai „bun” decat se astepta vataful urbei, asa ca, sub acoperirea celor constatate, juristul Nemes a redactat Dispozitia nr. 669 din 12 septembrie 2012, prin care i s-a anulat contractul de management a lui Vasile Stefanca. Rar s-a mai putut vedea o interventie atat de brutala a politicului in treburile unei institutii publice. Toate deficientele istorice constatate de vigilenta comisie au fost puse in spinarea directorului, care a refuzat sa politizeze spitalul dupa cum ar fi dorit fostul hot din parcometrele pariziene.
Absolut miseleste, gasca lui Nemes l-a facut responsabil pe Stefanca de incidentul nefericit petrecut in ziua de 2 august 2012 in Sectia de Psihiatrie a spitalului – dupa o incaierare intre pacienti, doi dintre combatanti au cazut definitiv pe campul de lupta. Cercetarile efectuate de organele abilitate au aratat ca directorul nu poate fi invinuit de tragedia produsa, dar Nemes a considerat ca a gasit motivatia ideala pentru mazilirea acestuia. Culmea e ca in perioada respectiva Stefanca se afla in concediu de odihna, dar asta n-a contat in ochii orbiti de dorinta de razbunare a crescatorului de cai.
Normal, Stefanca a atacat in instanta dispozitia primarului-jurist, iar judecatorii de la Tribunalul Maramures au decis ca mazilirea habotnica de la sefia spitalului este ilegala, anuland prin Sentinta Civila nr. 717/4.03.2014 dispozitia primarului. De asemenea, judecatorii au dispus plata retroactiva a indemnizatiei cuvenite lui Vasile Stefanca in raport cu functia avuta, cu dobanda legala pana la plata integrala. Primarul poate face recurs la sentinta, dar sigur nu se va schimba nimic, lucrurile fiind foarte clare. Colegii de la sighet247.ro au calculat ca suma pe care Primaria o are de restituit doctorului Stefanca ar fi formata din sase cifre (circa 140.000 lei), care reprezinta indemnizatia retroactiva, dobanda legala, platile catre CAS, CASS, somaj etc.
Suma asta va fi restituita medicului din bugetul local, ca asa se procedeaza pe la noi, in loc sa o scoata primarul din conturile personale, ca nici nu s-ar simti la cat de babane se spune ca sunt. Cu alte cuvinte primarul si haita liberala flamanda din preajma lui a gresit, dar ponoasele le trag tot cetatenii municipiului. In mod normal, in putinele zile pe care le va mai petrece in functia de primar, Gheorghe Ovidiu Nemes ar trebui sa renunte la titula de „jurist”, pentru ca poate fi orice, numai jurist nu. Bine, cunosteam faptul ca in fabrica de diplome de la Spiru Haret prostii se pot „transforma” in ceea ce vor ei sa fie, dar nu chiar toti se si falesc cu chestia asta, asa cum o fac „juristii” Nemes si Oros.
Sursa: Grigore Ciascai