Cazul petrecut recent la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei este strigator la cer. El a fost prezentat in premiera de colegii de la sighet247.ro. Foarte pe scurt faptele. Trailovic Miroljub, cetatean elvetian, casatorit cu o sigheteanca, a venit cu familia sa petreaca sarbatorile la casa sotiei. Fara sa-si dea seama, in ziua de 30 decembrie a suferit un preinfarct. Vizibil afectat, sotia l-a dus la spital pentru investigatii si tratament.
Medicii au tratat cazul cu superficialitate si dupa un consult sumar au concluzionat ca este vorba de o simpla raceala a cailor respiratorii, asa ca i-au prescris reteta aferenta si l-au trimis acasa. Numai ca medicamentele au efectul frectiei cu solutia Diana la un picior de lemn, motiv pentru care elvetianul a ajuns din nou la urgenta pe data de 2 ianuarie.
Alti medici, acelasi diagnostic, doar ca de data aceasta l-au dus la terapie intensiva pentru oxigenare. Dupa vreo ora, a fost trimis acasa, insotit evident de o alta reteta de medicamente contra racelii. Din nefericire, incompetenta si superficialitatea personalului medical a avut urmari imediate, pacientul intrand in stare de inconstienta la putina vreme dupa ce ajuns acasa. Ana Trailovic a sunat la 112 si o ambulanta a transportat bolnavul din nou la spital. Abia acum medicii si-au dat seama ca se afla in fata unui caz deosebit de grav, internandu-l pe elvetian in sectia Cardiologie.
Convinsa ca se poate astepta la ce e mai rau, femeia a sunat la un spital din Elvetia pentru a i se spune ce are de facut ca sa-si salveze sotul. In fine, reprezentantii Casei de Asigurari din Elvetia au cerut anumite confirmari (diagnostic, analize, tratamentul aplicat etc.) de la medicii sigheteni, dar toate acestea au fost considerate de ai nostri „secrete bine pazite”, asa ca au refuzat sa puna la dispozitie datele solicitate, motivand ca astfel s-ar comite o ilegalitate. A fost nevoie de interventia ambasadei elvetiene pe langa Ministerul Sanatatii de la noi pentru ca situatia sa se rezolve. Dupa primirea documentelor, medicii elvetieni au decis ca pacientul trebuie adus de urgenta acasa, viata lui fiind in mare pericol.
In circa doua ore, pe aeroportul din Baia Mare a aterizat un avion trimis de Casa de Asigurari din Elvetia, care a transportat pacientul, adus in prealabil din Sighetu Marmatiei cu ambulanta, la o clinica din tara cantoanelor. Dupa doua zile de tratament starea de sanatate a bolnavului s-a ameliorat, putand fi externat. Medicii elvetieni au concluzionat ca, daca operatiunea ar fi intarziat mai mult de 12 ore, nu se mai putea face nimic pentru salvarea bolnavului.
Acestea sunt faptele, acum asteptam urmarile lor. Dupa parerea mea, cazul pacientului elvetian ar putea fi o binefacere pentru cetatenii municipiului si al localitatilor arondate la spitalul sighetean. Publicitatea negativa iscata pe buna dreptate in jurul acestui caz il va obliga pe ministrul Sanatatii sa-l demita in regim de urgenta pe Alexandru Oros, directorul spitalului. Normal ar fi fost ca ministrul Eugen Nicolaescu sa actioneze la fel de repede cum s-au miscat elvetienii pentru repatrierea cetateanului bolnav. Adica in maximum doua ore sa semneze ordinul de demitere a celui mai incompetent director de spital din Romania.
Deocamdata se face ca ploua sau poate ca noi nu avem stire despre gandurile domnului contabil, ministru al Sanatatii. Alexandru Oros este si a fost omul de casa al primarului Ovidiu Nemes. Acesta l-a recompensat cu functia de manager al unitatii spitalicesti, stiind ca aici se invart cei mai multi bani publici, asa ca era doar o chestiune de rutina ca protejatul sau sa palmeze o parte din ei si sa-i directioneze spre alte scopuri.
Se pare ca omul s-a descurcat de minune din moment ce s-a ajuns ca institutia sa aiba renumele de „spitalul groazei”, acumuland datorii astronomice sub incompetenta sa administrare.
Sighetenii sustin ca la ferma de cabaline a primarului Nemes sunt conditii mult mai bune pentru patrupede, decat in spitalul lui Oros, ajuns intr-o stare deplorabila in toate sectiile. Politrucul Oros, pe cat e de inalt pe atat e si de incompetent. Habarnistul este un pericol public pentru angajatii spitalului, dar mai ales pentru pacientii care risca si chiar mor cu zile.
Domnilor de la DSP Maramures, stimate prefect, pana ce se misca mormolocul acela de ministru, mergeti la spital, constatati dezastrul existent si faceti demersurile necesare pentru alungarea impostorului din functie, nu asteptati pana ce nenoroceste o intreaga comunitate. Pentru ca, alaturi de primarul cercetat penal, veti fi raspunzatori pentru ceea ce se intampla acolo.
Sursa: Grigore Ciascai