Pe la mijlocul acestui an, dupa incercari care au durat vreme indelungata, trupa de soc care s-a aciuat pe langa fosta companie Remin ca sa prinda pensia si sa mai fure ce se poate, a reusit sa vanda pirita aurifera de Suior. Asta dupa ce s-au fortat sa demonstreze guvernantilor, mai ales prin interpusi, ca depozitul trebuie urgent lichidat din cauza gravelor probleme de mediu pe care le genereaza prezenta celor cinci tone de aur si vreo douazeci de argint, basca niste kilograme bune de metale rare, dupa care stau pietele occidentale cu limba scoasa si contractele de cumparare completate deja cu datele firmei.
Ca a fost vanduta pirita datatoare de aur si argint statului care a finantat prin subventii masive activitatea miniera, nu-i asa mare bai, ca doar s-au instrainat active si bogatii apartinand tarii mult, mult mai valoroase. Nu suntem naivi, cunoastem foarte bine ca nu aveam tehnologie performanta de prelucrare a piritelor cu continut ridicat de arsen, motiv pentru care s-au depozitat la Flotatia Centrala vreme de o jumatate de secol. Nu ne pricepem la calcule, de aceea putem accepta ca transportul in alta tara sau aducerea tehnologiei aici ar fi necesitat costuri prea mari si poate ca nici nu ne alegeam cu cat a fost vandut depozitul, adica in jur de 11 milioane de dolari. E bine si ca s-a stopat intentia de a vinde tona de pirita cu o zecime din pretul final, pentru ca diferenta sigur ar fi intrat in conturile si buzunarele celor care au mediat tranzactia.
Foarte interesanta ni se pare insa dorinta celor de la Remin de a intra in posesia banilor de pe pirita, pentru ca de fapt nu au niciun drept sa pretinda asta. Banii sunt ai statului, nicidecum ai companiei. Statul a platit in fiecare luna contravaloarea aurului si argintului din pirita, chiar daca metalele ramaneau pe stoc, neputand fi extrase. Cum ar veni, cei de la Remin ar mai vrea sa bage mana inca o data in buzunarele statului, luandu-i banii de pe marfa pe care a vandut-o pe piata metalelor. Deocamdata conturile Remin sunt blocate in urma unei contestatii depusa de fosta ANAF, care are termen de judecata in luna ianuarie a anului viitor la Tribunalul Timis.
Directorul Ovidiu Galca este suparat, la fel cum sigur este si liota de favorizati de care se inconjoara. Pentru ca, asa cum spuneam si altadata, au ramas numai pilosii angajati ca sa nu faca nimic, doar sa astepte salariile si in final pensia. Vin sarbatorile si Galca o fi dezamagit ca nu are bani sa le ofere cadourile cu care s-a obisnuit fiecare bugetar. Cat de buni ar fi dolarii din conturile blocate, ar avea si ei inca un sfarsit de an fericit. Cand s-a intarziat plata salariilor, sefii inutili spuneau ca se tem ca angajatii sa nu se blocheze in subteran, uitand ca acestia nu stiu cum sa intre in mina, daramite sa supravietuiasca acolo. Galca e de-a dreptul indignat pentru ca statul isi pastreaza deocamdata banii in siguranta, departe de mainile lor lacome.
Numai ca deja au inceput presiunile, interventiile pe la AAAS, ministere si premier ca sa se deblocheze conturile si sa inceapa platile catre cei fata de care Remin a acumulat datorii. Din cauza aceasta este atata fierbere printre politicieni si cei care au interese prin zona. Sunt liste cu datorii umflate la maximum, pagubitii si furnizorii lucrand mana in mana la intocmirea lor, convinsi ca vor castiga toti odata si odata. Uite ca le-a cazut pleasca pe capete, de acum mai ramane numai sa aiba acces la malai.
Nu sunt numai asa-zisii agenti economici dornici de dolarii de pe pirita. La masa credulilor s-au asezat si primarii din localitatile unde s-au desfasurat activitati miniere. Ei cer banii pe care Remin ii datoreaza sub forma de taxe si impozite pe terenuri si cladiri. E dreptul lor si trebuie sa se implice ca sa-l obtina. Asa cum face primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca. Omul declara ca se simte furat de Guvernul Romaniei, „pentru ca ceea ce vinde astazi statul roman este munca baisprienilor. Am asteptat cu sufletul la gura sa scapam de pirita arsenioasa (!!!), care s-a vandut in cele din urma. Ar fi trebuit ca noi, comunitatile locale, sa ne recuperam macar bruma acea de impozit si taxe pe care Remin-ul le-a adunat dupa intrarea in insolventa. A avut grija Guvernul sa duca toti banii la Bucuresti”. Alesul cere ca macar 5% din valoarea piritei vandute sa revina comunitatilor locale. La fel procedeaza si primarul orasului Cavnic, care vrea vreo doua milioane de lei din acelasi depozit.
Am putea spune ca este ingrijorator faptul ca primarii de oras nu cunosc circuitul banilor publici si conditiile legale in care se distribuie. Dupa rationamentul lor, si cei care au lucrat la EM Suior ar fi indreptatiti sa ceara un anumit procent, pentru ca ei sunt cei care au scos minereul la suprafata. E adevarat, dar pentru asta au fost platiti la vremea respectiva. Pana la urma banii vor ajunge la cei care umbla dupa ei, nu ne indoim de asta.
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
