Un român acuzat că a comis mai multe furturi în Franța a fost condamnat la un an închisoare, după ca a fost prins chiar când se pregătea să urce în avion și să se întoarcă în România.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, le-a declarat polițiștilor de frontieră că voia să se întoarcă la București, la familia sa, pentru a o convinge să vină în Franța. Numai că individul figura pe o listă a persoanelor căutate, ceea ce le-a permis polițiștilor de frontieră să-l prindă. Asupra lui avea 2.000 de euro în bani lichizi, scrie Le Parisien.
Românul a fost judecat pentru două furturi. La 20 iunie, el a plecat cu peste 4.000 de euro dintr-o bijuterie din Blois, oraș din centrul Franței. A avut un complice, care i-a distras atenția proprietarului cerându-i informații despre un obiect din vitrină, timp în care hoțul s-a strecurat în magazin și a luat bijuterii din spatele vânzătorului. Tactica pare să fi funcționat, pentru că proprietarul nu și-a dat seama de jaf decât după cei doi au plecat.
Două săptămâni mai târziu, cei doi au aplicat aceeași tactică într-o stațiune de la Atlantic, La Baule-Escoublac, de unde au plecat cu 5.565 de euro, pe care i-au luat din casieria unui bar. Localul avea însă cameră de supraveghere și proprietarul l-a identificat pe român după ce poliția i-a prezentat fotografiile a nouă suspecți.
La tribunal, românul a negat că este autorul furturilor și a susținut că nu putea fi identificat. „Nu eram eu, ăla nu eram eu! Cum puteți spune că eram eu, dacă omul de pe înregistrarea video poartă o mască de protecție?!”, a declarat el indignat în fața judecătorilor. „N-aveți nicio șansă, v-am recunoscut de două ori”, i-a replicat președintele tribunalului.
În plus, telefonul mobil al românului a emis semnale care arătau că a fost în zona celor două localități exact la datele la care au fost comise furturile. „O dublă coincidență”, după cum a subliniat procurorul.
Bărbatul mai fusese însă condamnat pentru fapte similare în 2013 și 2014, așa că instanța n-a stat prea mult pe gânduri și i-a stabilit vinovăția.
digi24