Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Hereclean, județul Sălaj, a fost implicat într-un accident teribil, soldat cu decesul acestuia. Totul s-a întâmplat marți, în jurul 15.45, pe Autostrada A6, între Sinsheim-Steinsfurt și Bad Rappenau (landul Baden-Wurttemberg).
D. Robert transporta mașini second-hand, fiind în drum spre România când s-a produs întreaga tragedie.
Potrivit autorităților germane, se pare că românul nu ar fi fost atent la manevra de reducere a vitezei executată de șoferul unui TIR aflat în fața sa, intrând în plin în autotren. Atât din cauza impactului, cât și din cauza mașinilor transportate, care i-au strivit corpului victimei, nu s-a mai putut face nimic.
Cu toate că la intervenție au participat 18 pompieri cu șase autospeciale de la Departamentul de pompieri Sinsheim, respectiv două ambulanţe cu doi medici, șoferul român nu a putut fi salvat.
Tânărul era din Panic, era căsătorit şi avea un copil, potrivit sportulsalajan.ro. Robert făcuse nunta de ani buni şi avea un copil în vârstă de câţiva anişori. Cu muncă şi sacrificii, el şi-a făcut o casă nouă tot în Panic, iar cunoscuţii spun că era un om corect şi foarte muncitor.