Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj a decis că niciun agent nu are voie să lipsească de la muncă pentru a merge la studii. Polițiștii au crezut inițial că este o glumă, dar s-au lămurit că treaba este serioasă când rând pe rând, concediile pentru studii le-au fost respinse. Şeful institutiei invocă pentru decizie lipsa de personal.
Inspectorul-șef de Poliție din Sălaj a dat o directivă prin care polițiștii nu mai pot lipsi de la muncă pentru studii.
Cosmin Andreica, reprezentant al polițiștilor: El a apreciat că nu are nevoie de agenți de poliție pregătiți care să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior și practic a apreciat că are nevoie de agenți de poliție care sunt condamnați să fie proști, nu au voie să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior. În acest sens a refuzat participarea acestora la examene și a apreciat că instituțiile din domeniul privat nu sunt de același nivel cu cele care sunt de stat.
Pentru polițiștii care au apucat-o pe drumul facultății nu sunt prea multe variante.
Polițist, student: Nu înțeleg această decizie a IPJ de acordare a concediilor de studiu. Mai ales că toate cunoștințele pe care le dobândesc la Facultatea de Drept mă vor ajuta pe viitor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și ca orice tânăr vizez și eu o funcție mai înaltă de ofițer și aceste studii mă pot ajuta pe viitor. Am făcut un raport de aprobare a înscrierii la facultate și mi s-a comunicat verbal că au fost aprobate, urma să aducem și adeverința de student, am dus toate documentele solicitate de cei de la resurse umane. Când am făcut rapoartele am aflat că rapoartele inițiale de aprobare nu s-au aprobat.
Șeful poliției Sălaj încearcă să le explice subalternilor că nu le vrea răul, doar că nu are alte soluții.
II DAU DREPTATE, RETI STUDII IN TIMPUL LIBER!!!!