Marian V., un sighetean de numai 39 de ani care se afla la muncă în Italia a căzut secerat de pe picoare în mijlocul străzii. Tragicul eveniment s-a petrecut pe data de 6 aprilie în localitatea Mondragone din provincia Caserta.
Trupul bărbatului a fost găsit de trecătorii care au alertat medicii şi Poliţia. I-ar fi fost fatal un infarct, iar medicii care au sosit la faţa locului nu au mai putut să-l ajute.
Prietenii bărbatului săun că acesta nu ar fi avut de lucru în ultimele luni, iar greutăţile şi stresul că nu îşi găsea un job i-ar fi fost fatale.
“Zilele acestea am pierdut un prieten ,un vecin cu care am copilarit, Marian . A plecat in Italia la munca de cativa ani pentru un trai mai bun, pentru o viata mai buna.Din pacate a ramas fara loc de munca de cateva luni si din cauza stresului a nesigurantei si implicit a lipsurilor ce vin in acest context, a facut infarct si a murit singur pe strada la doar 39 de ani. Mare pacat , a fost un om cu suflet bun:( Ma doare sufletul cand ma gandesc ca sunt milioane de romani ce au fost nevoiti sa si paraseasca tara , orasul , prietenii , familia pentru a munci in alte tari .Pana cand ??? Cand o sa putem trai si noi decent la noi acasa ?” , a scris Florin Mircea pe Facebook.
Autorităţile italiene au luat legătura cu familia din Sighetu Marmaşiei pentru a face demersurile necesare aducerii treupului neînsufleţit în ţară unde va fi înmormântat creştineşte.