Un șofer din Vatra Dornei a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că şi-a dus maşina la spălătorie.
Chiar dacă se anunţase că acest lucru este permis cu o declaraţie de proprie răspundere completată, bărbatul tot a primit amendă, scrie Monitorul de Suceava.
Chiar şi colegul de patrulă al polițistului a căutat pe internet şi a aflat că deplasările cu maşina la spălătorie sunt permise, însă amenda a rămas.
”Am plecat de la domiciliu cu declaraţia pe proprie răspundere completată cu destinaţia Magazin Lidl, fiind cel mai apropiat, şi apoi o spălătorie auto Self wash din imediata apropiere. Am fost surprins la spălătorie de către un echipaj de politie şi tratat ca un infractor. Le-am prezentat declaraţia şi actul de identitate. Poliţistul care m-a abordat cu o tonalitate vădit agresivă şi arogantă mi-a explicat că nu am ce căuta acolo, că spălătoriile auto sunt destinate doar poliţiei, salvării şi taximetriştilor şi că doreşte să mă amendeze.
Am încercat să-i explic de precizările oficiale ale MAI, dar agentul în cauză mi-a spus că nu îl interesează ce spune Velea sau prim-ministrul sau ce scrie pe pagina oficială a MAI şi că dacă în ordonanţă nu scrie negru pe alb că ai voie la spălătorie, el mă amendează şi că scopul lui este de a aplica doar ordonanţele militare.
Colegul său între timp a căutat pe telefon textul publicat şi a încercat să i-l arate, dar acesta a rămas ferm pe poziţie. Colegul părea că nu este întru totul de acord cu acţiunile agentului cu pricina, drept urmare s-a retras în maşină”, povesteşte bărbatul amendat
În procesul verbal scrie că şoferul respectiv ”a fost depistat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, la spălătoria auto…, efectuând activităţi de cosmetizare a autovehiculului, acestea nefiind prevăzute ca motive de a circula în afara locuinţei”.