Doi copii de aproximativ zece ani sunt în stare gravă, după ce un şofer a încercat să facă o depăşire neregulamentară, a lovit maşina pe care intenţiona să o depăşească şi apoi a ajuns pe partea opusă a şoselei, pe unde treceau cei doi copii.
Micuţii au fost spulberaţi amândoi de autoturism, iar pentru unul dintre ei medicii au demarat manevrele de resuscitare atunci când au ajuns la faţa locului.
Doi copii cu vârsta de aproximativ 10-12 ani au fost accidentați vineri seara la Cămărașu, în județul Cluj. La locul accidentului a intervenit în urma apelului la 112 o autospecială cu modul de descarcerare și trei echipaje SMURD.
Copilul a răspuns manevrelor de resuscitare, este transportat la spital de către un echipaj de terapie intensivă SMURD, însă starea lui este critică. Și cel de-al doilea copil este transportat la spital de al doilea echipaj medical SMURD. Aceasta a suferit mai multe traumatisme, dar este conștient și cooperant.
Din primele informaţii, un autoturism Ford a încercat să depăşească neregulamentar o autoutilitară pe care şoferul acesteia încerca să o parcheze într-o curte, a pierdut controlul volanului, a lovit autoutilitara, apoi a ricoşat pe partea opusă a şoselei. În acel moment, chiar în locul respectiv se aflau doi copii, care mergeau spre casă. Amândoi au fost loviţi puternic.
Medicii au reuşit să-l resusciteze pe unul dintre copii şi să-i transporte pe amândoi la spital. Amândoi sunt în stare gravă.