Poliţiştii din Şomcuta Mare au fost solicitaţi luni, la ora 18.40, să intervină pe D.J.182B, între Şomcuta Mare şi Tulghieş, unde s-a produs un accident de circulaţie.
Verificările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 37 de ani, domiciliat în comuna Mireşu Mare, care a condus o autoutilitară încărcată cu balastru, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei de mers.
Un băieţel de 2 ani, care se afla în autoutilitară, a fost rănit în urma impactului şi transportat la spital, unde a rămas internat.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat că şoferul consumase alcool, concentraţia indicată fiind de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge, conform procedurilor legale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.