Raul Cavnic s-a transformat intr-o adevarata „parcare” pentru multi soferi din Maramures, pentru ca numeroase masini au plonjat in albie in ultimele luni. Accidentele de acest fel au devenit tot mai frecvente pe raza orasului Cavnic, numarul celor care „zboara” la propriu de pe drumul judetean 184 fiind ridicat.
Daca in urma cu o saptamana, trei maramureseni au scapat nevatamati dupa ce au plonjat cu o camioneta in rau, un alt conducator auto a reusit aceeasi ”performanta”. Barbatul de la volan a spulberat doi stalpi din beton, care sustineau parapetii de pe marginea drumului, si a ajuns direct in rau.
In urma impactului violent, autoturismul inmatriculat in Franta a cazut in ape, printre bolovani, fiind avariat in proportie de 50%. Politistii din Cavnic l-au testat cu aparatul etilotest pe conducatorul auto, iar rezultatul a fost de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Soferul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sange in vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Autoturismul a fost scos dupa cateva ore din rau cu ajutorul unei macarale.
Foto: (c) eMM.ro
Sursa: Vasile Dale