Poliţia italiană a arestat un cetăţean român care transporta migranţi ilegali în apropiere de Trieste.
Românul, în vârstă de 35 de ani, conducea un camion în direcţia Trieste, când poliţiştii de de frontieră i-au făcut semn să oprească, pentru un control. Şoferul a accelerat şi, când a văzut că nu reuşeşte să scape de urmărire, a sărit din mers. Acelaşi lucru l-au făcut şi cei 10 migranţi pe care îi transporta în camion şi din cauza cărora nu a oprit la semnalul poliţiştilor.
Poliţiştii au evacuat rapid şoseaua, pentru a preveni un accident, apoi au reuşit să blocheze şi să oprească camionul, scrie Trieste Prima.
Apoi, agenţii au cerut întăriri şi în scurt timp au reuşit să îi prindă pe refugiaţii ilegal, care veneau din Iran şi Afganistan. Oamenii se acunseseră în pădurile din apropierea localităţii Basovizza, unde şi-au schimbat hainele şi, sub conducerea unei călăuze, se îndreptau spre Trieste.
Şoferul român a fost şi el arestat câteva ore mai târziu şi se află în arest preventiv în penitenciarul din Coroneo.