Vasile Timiş, în vârstă de 24 de ani, conducea un Opel Frontera înmatriculat în Italia. Împreună cu el se mai afla – pe scaunul din dreapta – un amic a cărui identitate nu a fost stabilită, iar în spate Dumitru Timiş, un borşean de 47 de ani.
Din cauza vitezei mari, şoferul nu a mai putut stăpâni maşina şi într-o curbă uşoară a intrat într-un şanţ, a izbit apoi un gard de lemn, iar apoi s-a rostogolit câţiva metri. Pasagerul de pe bancheta din spate avea centura de siguranţă pusă, dar aceasta nu i-a salvat viaţa, impactul fiindu-i fatal.
Un martor al accidentului a declarat că maşina s-a rostogolit de parcă ar fi fost o minge. Dumitru Timiş s-a lovit prima dată la cap de geamul din stânga, iar apoi corpul său a fost strivit în cădere de autovehicul.
”Am fost primul ajuns la faţa locului. Jepp-ul era cu roţile-n sus. Am oprit maşina în care mă aflam şi am mers la maşina răsturnată. Dinăuntru au ieşit două persoane. Apoi am observat un alt bărbat prins în centură. Împreună cu mai mulţi oameni am repus maşina pe roţi, dar pasagerul era deja mort", a spus Ioan Apostol.
Oamenii au spus că cei doi bărbaţi ieşiţi din autoturismul de teren şi-au pierdut urma în pădure, oamenii legii reuşind să îl identifice pe şofer din descrierea martorilor. În toată Borşa, s-au organizat filtre pentru prinderea fugarilor.
"Avem oameni în toate zonele care verifică fiecare autovehicul, în speranţa că îl vom găsi pe autor. Ştim cum se numeşte, ştim unde locuieşte. Este practic o chestiune de ore până îl vom prinde", a declarat subinspectorul Ilie Timiş, şeful Formaţiunii Rutiere Borşa la puţină vreme după tragedie.
În ciuda căutărilor, şoferul nu a fost găsit nici după şase ore de la fuga sa de la locul accidentului. El s-a predat abia la căderea serii, prezentându-se la sediul poliţiei împreună cu o rudă.
Şeful Formaţiunii Rutiere Borşa a precizat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, ”din cauza lipsei de experienţă şi a vitezei”. De altfel, şoferul Jeep-ului nu avea permis, el fiind programat să suţină examenul de conducere chiar în cursul zilei de marţi, la o zi după ce a încălcat o mulţime de reguli de circulaţie
Vasile Timiş este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi fugă de la locul accidentului.
Sursa: Vasile Dale