Salvamontiştii din Maramureş au recuperat, ieri, din zona Lacul Albastru, un tânăr care căzuse la pământ şi avea convulsii. Apelul la 112 a fost dat de o femeie, care, în timpul unei drumeţii, l-a găsit pe tânăr întins pe jos.
Prietenii acestuia i-ar fi spus că bărbatul a consumat droguri înainte să aibă criza, potrivit postării Salvamont Maramureş. La faţa locului s-au deplasat salvatorii montani, care i-au acordat tânărului primul ajutor.
Acesta a devenit însă agresiv, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj suplimentar de salvamontişti. În cele din urmă, tânărul a fost imobilizat şi urcat într-o ambulanţă. A fost transportat apoi la spitalul din Baia Mare.