Un tânăr de 17 ani a fost prins, vineri seara, de polițiștii din Mehedinți în timp ce mergea pe centura orașului Drobeta-Turnu Severin cu o motocicletă fără numere de înmatriculare. Polițiștii au constatat că tânărul era băut, drogat și nu avea permis.
Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, un tânăr de 17 ani în timp ce conducea un motociclu, fără a avea montate plăcute cu numere de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere. La solicitarea polițiștilor, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest care a indicat o valoare pozitivă la substanța cannabis. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.