Un autoturism marca Audi A3 a intrat într-un copac, sâmbătă seară, între localităţile bihorene Valea Mare de Criş şi Borod, iar autorităţile care s-au deplasat la faţa locului au acordat primul ajutor unei persoane rănite grav.
Potrivit unei informări transmise de purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, incidentul rutier a fost anunţat la 112 la ora 20.57.
„În urma accidentului rutier, o persoană a suferit leziuni, în prezent (n.r. ora 22) aplicându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical aflat la faţa locului”, a transmis comisarul şef.
În acea zonă traficul rutier se desfăşoară alternativ pe o singură bandă.
Poliţiştii rutieri urmează să efectueze cercetarea la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.
UPDATE, ora 22.40: Victima a decedat
Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată.
„Este vorba despre conducătorul autoturismului, un bărbat de 27 de ani, din comuna Șuncuiuș, județul Bihor”, a mai transmis Alina Fărcuța.