Accidentul rutier pe DN 1 a fost provocat de un tânăr din 28 de ani din Floreşti, judeţul Cluj. Acesta a condus în această dimineaţă, deşi nu avea permis auto, fiind băut şi sub influenţa drogurilor. În urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat.
În aceasta dimineaţă, în jurul orei 06.10, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier pe DN1 E60, în localitatea Florești.
Coliziunea s-a produs între un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Florești și un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din județul Satu Mare.
În urma impactului nicio persoană nu a solicitat îngrijiri medicale.
Verificările derulate de polițiști au condus la stabilirea faptului că bărbatul de 28 de ani nu deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest acestuia i-a rezultat o concentrație de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, bărbatul de 28 de ani a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto în vârstă de 51 de ani, a indicat rezultat negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.