Azi noapte, în jurul orei 00.35, poliţiştii au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus pe bulevardul Bucureşti din municipiul Baia Mare.
Persoana aflată la volan şi-a continuat deplasarea, a pătruns pe strada Cosmonauţilor, fără a respecta semnificaţia indicatorului ,,Acces interzis”, reuşind să fie oprită la scurt timp. Poliţiştii au constatat că la volan se afla un tânăr de 19 ani, domiciliat în comuna Săcălăşeni, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi nu se afla sub influenţa alcoolului. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.