Attila Ganea, un tânăr din Satu Mare, care urma să facă nunta în toamnă, a murit după ce a sărit în cap.
Attila Ganea a petrecut sâmbăta împreună cu prietenii, la unul dintre ei acasă, unde au urmărit finala Simonei Halep la Roland Garros. La punctul final, de fericire, cei prezenţi au sărit în piscină. Attila a lovit cu capul fundul bazinului.
La ieşirea din piscină el a acuzat dureri în zona capului şi în zona cervicală, dar nu a cerut imediat ajutor de specialitate. S-a retras pentru a dormi câteva ore, după care s-a trezit pentru a petrece iar cu prietenii săi, moment în care i s-a făcut rău, iar cei din jurul său au cerut intervenţia unei ambulanţe.
Tânărul de 28 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare, acolo unde a ajuns în comă. Medicii l-au ţinut până marţi internat, deşi aprobarea de transfer de la Cluj o primiseră, iar medicii din Cluj chiar au insistat pentru tranferul său, după cum anunţă apropiaţii tânărului. Acesta a intrat marţi în operaţie, dar nu a rezistat intervenţiei şi a decedat. Attila urma să facă nunta în toamna acestui an, pe 22 septembrie.