Preotul Marius Gabriel Bărăscu de la Parohia Parava a murit azi-noapte, în urma rănilor suferite în accidentul de ieri de pe E85. Astăzi, părintele ar fi împlinit 35 de ani. A lăsat în urmă o soţie şi patru copii, toţi cu vârste sub zece ani.
Nenorocire mare, ieri, pe E85, între localităţile Faraoani şi Cleja, judeţul Bacău.
Preotul Marius Gabriel Bărăscu de la Parohia Parava a murit azi-noapte, în urma rănilor suferite în accidentul de ieri de pe E85. Astăzi, părintele ar fi împlinit 35 de ani. A lăsat în urmă o soţie şi patru copii, toţi cu vârste sub zece ani.
Nenorocire mare, ieri, pe E85, între localităţile Faraoani şi Cleja, judeţul Bacău.
Oamenii şi-au exprimat regretul pe reţelele de socializare.
„Părintele se întorcea, aseară, de la Mănăstirea SIHLA și mergea regulamentar. La Cleja, o persoana de 61 ani, printr-o depășire necugetată a intrat pe contrasens și l-a zdrobit, efectiv, pe pr. MARIUS BĂRĂSCU (com. Parava). După câteva ore de chin, aceasta a murit, lăsând în urma o soție și 4 copii (toți sub vârstă de 10 ani) care-l așteptau acasă bucuroși și nerăbdători, cu tortul pe masă, pentru a-i serba ziua de naștere(35 de ani). Cei ce-i cunoaștem știm ce avem de făcut iar pe ceilalți va rugăm din inimă, să citiți din Psaltire pentru părintele și să-i pomeniți în rugăciune… familia greu încercată”, a scris Gabriela C. într-o postare pe Facebook.
„Dumnezeu să-l ierte! Prea tânăr. Ei ajung la tronul lui Dumnezeu si Maica Domnului, cântă cu totii, si ei se roagă pentru noi, datorită lor cei tineri care ajung acolo mai rezistăm si noi prin rugaciunea lor. Un înger este părintele. Amin!”, a scris şi Daniela P.
Şi IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj de condoleanţe.
“A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte educaționale dedicate tinerilor, dar și în lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult din parohia unde și-a desfășurat misiunea; un slujitor care și-a asumat chemarea preoțească mereu inspirându-se din pilda viețuirii Părinților Bisericii și a marilor duhovnici în viață”, a spus IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.