Miercuri, 19 aprilie, la ora 06.15, în timp ce polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag exercitau atribuțiile de serviciu au observat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe marginea părții carosabile, într-un șanț pe D.J. 185, în localitatea Văleni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani din Ucraina ar fi condus autoturismul în cauză dinspre Călinești înspre Bârsana, iar într-o curbă periculoasă spre stânga ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul din dreptul unui imobil, provocând avarii autoturismului susmenționat, precum și distrugerea unui hidrant de incendiu aflat pe marginea părții carosabile.
În autoturism se mai aflau în calitate de pasageri o tânără de 18 ani și un tânăr de 21 de ani. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești. Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că permisul de conducere prezentat de către conducătorul auto prezenta suspiciuni de contrafacere. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Ce legatura are poza cu articolul?