A fost panică marți seară în Argeş, unde un tren Regio cu 100 de călători, care plecase din Bucureşti către Craiova, a rămas fără frâne la scurt timp după ce a trecut de localitatea Titu.
Trenul s-a oprit în cele din urmă la circa 300 de metri de gara Goleşti.
Peste 40 de pasageri au suferit atacuri de panică. Toţi călătorii au fost transferaţi în alt tren, cu care au plecat spre destinaţie. Acum se desfăşoară o anchetă, pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
Panica s-a instalat în trenul Desiro în momentul în care mecanicul a alertat călătorii ca trenul nu mai poate frâna şi nu vor mai opri în staţia următoare. Ar fi cerut ajutorul controlorului de bilete, spun pasagerii, care au trecut prin momente de groază. Dar controlorul panicat nu a putut să îl ajute cu absolut nimic.
Pasageră: “Efectiv nu ştia unde e frâna de mână. Ne întreba pe noi unde e frâna de mână. Ca şi cum… nu mi se pare normal. Am plasa jumulită, am trecut prin momente de groază”.
Cum nimeni nu l-a putut ajuta, iar trenul trecea prin gara Goleşti şi se îndrepta, în viteză, spre Piteşti, mecanicul a recurs la ultima soluţie.
Pasageră: “A sărit printre noi, ne-a spus să ne dăm la o parte şi să-i acordăm culoarul liber, ca să poată să ne salveze. A trecut dintr-o locomotivă în alta, ca să poată să ne salveze”.
Garnitura feroviară s-a oprit la aproximativ 300 de metri după gara Goleşti. Mai multe voci spun că trenul ar fi plecat cu probleme încă de la Bucureşti.
“Din Bucureşti s-a sesizat la mecanic că legătura între conductori nu a fost corectă. S-a auzit în tren discuţia”, spune un alt călător.
La faţa locului au sosit trei ambulanţe, ca să acorde îngrijiri unui număr de peste 40 de pasageri, care au suferit atacuri de panică. Inclusiv mecanicul a avut nevoie de ajutor.
Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeş: “La faţa locului s-au deplasat echipa operativă a serviciului de poliţie transporturi, dar şi o comisie de specialitate din cadrul Agenţiei de investigare Feroviară Română, pentru efectuarea cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă”.
Călătorii au fost preluaţi de un alt tren, care i-a dus la destinaţie. În urma anchetei se va stabili din ce cauză s-a petrecut acest incident, care putea avea urmări extrem de grave.