În continuarea cercetărilor în cazul din data de 25.07.2023, în care o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană a fost depistată cu 100.000 de dolari în fața PTF Siret, ieri în jurul orei 14.00, s-a prezentat la sediul PTF Siret un cetățean ucrainean care a susținut că cei 100.000 de dolari îi aparțin.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, avea asupra lui un rucsac în care a declarat că mai are 400.000 de dolari, iar toată suma, împreună cu cea a femeii, este a lui.
În urma unor verificări specifice cu privire la documentele prezentate de bărbat pentru banii pe care-i deținea și a constatării faptului că există neconcordanțe între declarațiile femeii și ale bărbatului, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
Drept urmare, în urma inventarierii valutei din rucsacul bărbatului, s-a constatat că este vorba de 390.000 de dolari, valută care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în total, în cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră au confiscat de la ambele persoane, suma de 490.000 de dolari.
Polițiștii de frontieră fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult