În data de 19 noiembrie 2024, polițiștii sigheteni au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe strada Unirii din Sighetu Marmației s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că accidentul s-ar fi produs după ce un autoturism condus de un cetățean ucrainean a intrat în coliziune cu semiremorca unei autoutiliare ce era parcată.În urma accidentului au rezultat pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice.
Tot ieri, polițiștii au constatat alte două infracțiuni la regimul circulației rutiere, în cadrul cărora se continuă cercetările pentru stabilirea stării de fapt.
Azi-noapte, polițiștii din Cavnic au depistat la volanul unui autoturism condus pe strada Flotației din oraș, un bărbat în vârstă de 35 de ani din Vișeu de Jos. Acesta a prezentat polițiștilor dovada înlocuitoare a permisului de conducere, valabilă până la data de 18 noiembrie 2024. Polițiștii au efectuat verificări, constatând faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
Polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit, în urma unei sesizări prin apel 112, la un eveniment rutier produs în comuna Remetea Chioarului.La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Șurdești, ar fi acroșat o remorcă neînmatriculată sau înregistrată, nesemnalizată corespunzător cu dispozitiv de iluminare sau reflectorizant, încărcată cu material lemnos. Remorca era tractată de un tractor, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani. Conducătorii implicați în eveniment au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero.