Vom trăi cu Sars Cov-2 pe tot parcursul anului 2021. Singura armă pe care o are acum omenirea este aplicarea măsurilor, spune Giuseppe Ippolito, directorul științific al Spitalului Lazzaro Spallanzani din Roma, specializat în boli infecţioase, informează Mediafax.
„Va trebui să ne confruntăm cu această pandemie cel puțin pe tot parcursul anului 2021. Măsurile adoptate sunt singurele arme pe care le avem ca să evităm răspândirea. Dar trebuie aplicate bine și este nevoie de colaborarea tuturor”, a declarat Giuseppe Ippolito, citat de Corriere della Sera.
Conform acestuia, scopul restricțiilor este tocmai reducerea circulației virusului: „Dacă tendința infecțiilor nu poate fi stabilizată, orice efort va fi inutil”.
Întrebat dacă efectele ar putea fi decisive, Giuseppe Ippolito a răspuns că „orice prevedere poate fi decisivă sau inutilă, depinde de modul în care este aplicată. Se pot adopta cele mai severe restricții, însă dacă fiecare dintre noi nu este total implicat în respectarea lor, nu vor ajuta prea mult”.
Citește și: Procurorul general face adrese de pe Emag – Ordinul împotriva porumbeilor, plagiat după instrucţiunile de folosire a unui dispozitiv electronic
În plus, a spus medicul italian, virusul este în avantaj, în sensul că în primele zile de infecție acționează într-un „mod absolut incontrolabil”, deoarece infectații sunt contagioși 2-3 zile înainte de apariția simptomelor. Adesea, persoanele infectate rămâne asimptomatice, dar capabile să infecteze alte persoane. Testarea și izolarea sunt singurele contramăsuri, dar dacă numărul de cazuri crește peste un anumit nivel, sistemul clachează și apoi sunt necesare acțiuni agresive „de atenuare și izolare.
Întrebat, de asemenea, când vom scăpa de Covid, Ippolito a răspuns: „Anthony Fauci, virologul american, a spus deja că va trebui să ne ocupăm de această pandemie cel puțin pentru întregul an 2021, încercând să o ținem sub control. Sunt de acord. Primele vaccinuri și tratamente care sunt mai eficiente decât cele actuale ar putea fi disponibile de la sfârșitul acestui an și începutul anului viitor. Atunci va fi nevoie să le distribuim și să le facem accesibile pentru întreaga populație a lumii. O sarcină organizațională și logistică care nu poate fi realizată în câteva săptămâni”.
În ce privește imunizarea în masă, medicul a declarat că deocamdată se știe mult prea puțin despre Sars-CoV-2: „Am văzut că tinde să nu aibă mutații și acest lucru ar putea fi pozitiv în ceea ce privește un vaccin, dar 10 luni sunt mult prea scurte pentru a exclude mutațiile semnificative. Același lucru este valabil și pentru imunitate. Până în prezent, există puține cazuri de reinfecție, totuși nu putem exclude faptul că imunitatea dobândită după infecție se poate epuiza după câteva luni”.