Un nou spectacol de revista este programat în seara zilei de 5 octombrie pe scenă teatrului Municipal Baia Mare . De această dată de joacă „Un vis cu Mi-s Revista ”
“Spectacolul s-a terminat. Scena este goală. Portarul plictisit îşi începe rondul de noapte. Printre costume şi decoruri uitate i se nazare o idee. Luminile se aprind, teatrul prinde viaţă, iar vraja îl împresoară. Şi iată:
Actorul îşi face apariţia. În jocul sau pune accentul pe umor, în dialogul parodic cu personajele pe care le întruchipează, de la Romeo la Zugrav, de la Cioban la Mirele şugubăţ, într-o duplicitate brechtiană – de distanţare, arătându-ne când şi când statutul lui de actor care are o simpatie nedisimulată faţă de propriile personaje.
Dialoguri surprinzătoare, replici scurte, penetrante, ironii subtile. Scheciurile, semnate de Mihai Maximilian, sunt valorificate teatral prin cameleonismul actorilor într-un spectacol în care varieteul seduce prin interpretările inspirate ale soliştilor vocali, prin valenţele coregrafice ale corpului de balet (de la dansul contemporan la french cancan), care sunt exploatate cu meticulozitate într-o compoziţie expresivă, iar produsul artistic este unul incitant în ambianţa de mare efect.
E o aventură revuistică în care singurătatea dispare, iar cavalcadă râsului e nemuritoare.” spune despre spectacol Ana Liliana Ilea, secretarul literar al Teatrului municipal Baia Mare.
Reprezentaţia începe la ora 19.00, iar intrarea este libera, in limita locurilor disponibile