Un tânăr de 23 de ani din municipiul Bistriţa a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că nu a respectat măsurile stabilite privind carantina şi a plecat la cumpărături, el fiind contact direct al unui bolnav COVID-19.
Potrivit IJJ Bistriţa-Năsăud, acesta trebuia să nu părăsească adresa de domiciliu timp de 14 zile, fiind contact direct al unui coleg depistat pozitiv cu COVID-19, transmite Agerpres.
„Un tânăr de 23 de ani din municipiul Bistriţa a ieşit liniştit la cumpărături fără să se gândească la sănătatea celor din jur şi la faptul că nu respectă prevederile legale în vigoare. Acestuia i se terminaseră ţigările şi a plecat la magazin, iar pe drum s-a întâlnit cu jandarmii care l-au sancţionat cu 1.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor stabilite privind carantina. Acesta trebuia să nu părăsească adresa de domiciliu timp de 14 zile, fiind contact direct al unui coleg depistat pozitiv COVID-19″, precizează sâmbătă sursa citată.
În total, în ultimele 24 de ore jandarmii bistriţeni au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale: 8 amenzi în valoare de 6.500 de lei şi 23 de avertismente scrise pentru: constituirea unui grup mai mare de 6 persoane, nerespectarea programului de funcţionare al unui agent economic, nerespectarea restricţiilor de liberă circulaţie, respectiv nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Au fost verificate 11 societăţi comerciale şi au fost legitimate 71 de persoane.