Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Baia Mare marţi, 20 august.
Astfel în intervalul orar 09.00 – 13.00, nu vor avea apă la robinete locuitorii de pe bd.Traian nr.30, 32, unde se execută lucrări de modernizare.
Chiar dacă aceste lucrări creează disconfort locuitorilor din zonă, ele sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru a asigura locuitorilor accesul la apă potabilă și la sistemul de canalizare.
Tot în Baia Mare, până la ora 14.00 va fi sistată furnizarea apei pe str. Emil Racoviţă, din cauza unor lucrări de reparații conductă.
Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.