O fetiţă româncă de 12 ani a căzut în clasă, la şcoală, în Italia, după ce i s-a făcut rău. Profesorii au chemat imediat salvarea şi copila a fost dusă la spital. Acolo, medicii au descoperit că micuţa e însărcinată.
Medicii au chemat imediat asistenţii sociali, care au luat legătura cu rudele fetei. Bunicii ei, un bărbat în vârstă de 54 de ani şi o femeie de 56 de ani, români romi, au sosit într-un suflet. Sunt părinţii tatălui copilei, care însă nu a recunoscut-o niciodată. Ei o cresc şi au avut grijă să o trimită la şcoală.
Horoscop 11 octombrie 2018. Moment sincer în dragoste, mulţi bani și o decizie crucială
Fetiţa e în clasa a şaptea la o şcoală din Bari şi cazul ei a fost raportat deja Tribunalului de Minori din acest oraş. O anchetă a dezvăluit şi cum a rămas fetiţa însărcinată. Micuţa reuşise până acum să ascundă acest lucru de toată lumea.
Ea a fost logodită de bunici cu un adolescent de 19 ani, alături de care trăia la Bari, în casa părinţilor tatălui ei. Daniel Tomescu, liderul comunităţii rome din capitala Italiei, a încercat să explice situaţia: „Nu e vorba de niciun act de violenţă. Este o relaţie ca orice relaţie de iubire, face parte din cultura comunităţii noastre. De aproape un an cei doi trăiesc împreună, au făcut şi petrecere de logodnă”.
Din nefericire, mama micuţei e internată în spital, unde se luptă cu o tumoră gravă, astfel că legal ea nu are niciun aparţinător. Situaţie în care serviciile sociale din Bari au internat fata la secţia de Obstretică şi au deschis o anchetă. Tribunalul de Minori va decide ce se va întâmpla cu ea când va fi externată.