Guvernul Ungariei a decis să declare starea de urgență, pentru a-și proteja cetățenii, în contextul epidemiei de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei.
Starea de urgență, care este în vigoare până la revocarea măsurii, permite Guvernului să introducă decrete extraordinare pentru a face față provocărilor pe care le prezintă focarul de coronavirus.
Potrivit lui Gulyás, situația actuală a justificat declararea stării de urgență, scrie bbj.hu.
El a precizat că guvernul colaborează strâns cu alte state membre ale UE, în special Austria și Slovenia, deoarece aceste două țări separă Ungaria de Italia, țară puternic afectată de coronavirus.
Ungaria va introduce o interdicție de călătorie pentru sosirile din Italia, China, Coreea de Sud și Iran. În plus, toate evenimentele în spaţii închise cu peste 100 de participanţi şi evenimentele în aer liber cu peste 500 de participanţi vor fi interzise. În schimb, şcolile rămân deschise.
Gulyás a spus că guvernul va „lua măsuri pentru atenuarea daunelor economice”, dar a adăugat că viața oamenilor este preocuparea prioritară în acest moment.
În Ungaria, au fost confirmate 15 cazuri de coronavirus.