În Ungaria au continuat manifestaţiile prin care i se solicită premierului Viktor Orban revocarea legii privind orele de muncă suplimentare, precum şi împotriva controlului exercitat de guvern asupra instituţiilor media, transmite miercuri dpa.
În jur de 1.000 de persoane s-au adunat marţi seară la Szombathely, în vestul ţării, în faţa sediului cotidianului local Vas Nepe, pentru a cere modificarea poziţiei proguvernamentale a publicaţiei, a transmis portalul de ştiri index.hu.
Criticii lui Orban afirmă că premierul controlează mass-media prin influenţa economică asupra potenţialilor cumpărători de spaţii publicitare.
Proteste de mai mică amploare au avut loc la Kaposvar, Sopron şi Miskolc.
Acestea urmează după manifestaţia la care au luat parte circa 10.000 de persoane la Budapesta, duminică seara, şi după o tentativă eşuată a unor deputaţi din opoziţie de a pătrunde în studiourile televiziunii de stat MTV pentru a citi o petiţie a organizatorilor.
Un nou protest masiv este aşteptat vineri în capitală.
Valul de demonstraţii a fost declanşat de adoptarea, săptămâna trecută, a aşa-numitei ”legi a sclaviei”, care măreşte de la 250 la 400 numărul orelor suplimentare pe care angajatorii le pot solicita salariaţilor anual.