Vezi VIDEO
Egalitate pentru toti copiii luati in plasament din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului. Daca pana acum, sumele pe care le primeau erau diferentiate in functie de persoana care ingrijea copilul, Ministerul muncii vrea sa corecteze aceasta inegalitate printr-un proiect de lege. Astfel, indiferent daca micutii se afla in plasament la membrii familiei sau la un asistent maternal profesionist, ar urma sa primeasca aceeasi suma pentru ingrijirea si nevoile lor. In prezent, asistentii maternali beneficiaza de sume mult mai mari fata de membrii familiei care au grija de micuti.
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale pregateste o modificare a legislatiei cu privire la banii de care beneficiaza copiii din sistemul de protectie a copilului luati in plasament. Proiectul vizeaza eliminarea discriminarilor existente in urma acordarii diferentiate a drepturilor de care beneficiaza copiii separati temporar sau definitiv de parintii lor, aflati in plasament la rudele de pana la gradul IV, sau cei aflati la asistenti maternali.
”Unii beneficiau de niste sume pentru hrana, pentru imbracaminte, ceilalti aflati in plasament la un alt membru al familiei, in afara de parinti, nu beneficiau de acele sume. Iar acele sume de multe ori nu puteau fi acordate din cauza unor bugete mai reduse ale autoritatilor locale”, declara Ovidiu Morar, director executiv Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala.
Alina Coste Madaras, director in cadrul Dirctiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Maramures, vine cu explicatii privind toate aceste sume de care asistenti imaternali beneficiau: ”Alocatia de plasament in cuantum de 97 de lei, alocatia de stat pentru copii, alocatia de hrana (care variaza intre 8 si 11 lei/zi in functie de varsta copilului), dania pentru cazarmament (si acestia acordati in functie de varsta copilului, care variaza de la 366 de lei pentru copilul de la 0 la 3 ani inclusiv, pana la 844 de lei pentru tanarul aflat in plasament peste 18 ani)”.
Acestor sume li se adauga salariul, care poate varia intre 800 si 1250 de lei, un spor de incadrare psihica de 15% si tot atat pentru al doilea copil luat in plasament. De asemenea, asistentii maternali au la dispozitie 600 de lei pe an pentru decontarea facturilor.
In total, acestia primesc, pe langa salariu, in jur de 600 de lei. Ceea ce in cazul copiilor aflati in ingrijirea unor membrii ai familiei nu se intampla. Acestia beneficiaza in prezent doar de 84 de lei, adica dublul valorii alocatiei de stat pentru copil. Acesta este si cuantumul luat in calcul de Ministerul muncii ca suma fixa, unificata, de care insa sa beneficieze toti cei luati intr-o forma de plasament.
In judetul Maramures sunt peste 1400 de copii aflati in grija unor asistenti maternali sau a membrilor familiei din care fac parte.
Sursa: Sonia Rajnita