Ne dăm seama de importanța vieții doar atunci când suntem la un pas de moarte. Și mai avem momente când conștientizăm acest lucru atunci când întâlnim exemple concludente. Astăzi îi vom afla povestea lui Mădălin.
„E vineri seara când scriu aceste rânduri, cel mai probabil mulți dintre voi va pregătiti sa ieșiți la o cina sau în club. Eu stau pe patul de spital de 3 săptămâni cu nu mai mult de 6 perfuzii, efectiv îmi vine înapoi gustul de medicamente. După cum știți și mai mulți dintre voi sufăr de o boala incurabila la inima, singura soluție fiind un transplant pe viitor însă situația actuala necesita o inima artificial pentru a ma tine în viata pana la transplant. (Costurile aproximative date din Germania sunt 150k euro, acum suntem în tratat cu un institut specializat din Italia și ma gândesc ca ar fi cam tot pe acolo, optant spre Italia deoarece și timpul de așteptare al unui transplant e mai mic. Eu nu mai pot aștepta, am nevoie urgenta de tot ajutorul posibil. Ce m a determinat sa scriu rândurile astea este ultimul episod de azi care mi a spus clar ca nu mai am timp de așteptat și trebuie puse niște rotite în mișcare. Revenind la situația de azi, am „murit” de 2 ori după o agonie de 30 de minute în care pulsul meu a ajuns la culmi înalte 250 bpm. Norocul meu a fost ca doctorii au acționat cum trebuie și m au readus printre noi, cei vi. Știți cum e? în ultimele clipe când ți se închid ochii și ești conștient ca sunt ultimele tale clipe va spun eu, dezastru, dupa care a venit starea de acceptare ca ma sting dar gândul meu a fost in permanenta la copilul meu, David de 6 anișori care în toamna începe școala. Îl iubesc, îmi iubesc iubita și viitoarea soție dacă mai ajuns în acele zile, îmi iubesc mama, îmi iubesc toată familia de la mic la mare și nu vreau sa plec prea devreme ci mi as dori sa mi vad copilul mare . Ce va cer? Orice sprijin posibil. Un share poate ajunge la cine trebuie postarea asta și toate actele doveditoare a stării mele de degradare. Va iubesc și pe voi pentru ca, tot cu ajutorul vostru am făcut și a doua operație care m a ținut pe picioare foarte bine, vreo 3 ani, starea mea agravandusa undeva din toamna. Cu inima rupta va spun ca nu mai credeam vreodată ca voi ajunge aici, în situația asta. Nu pot sta fără oxigen, ficatul si rinichii sunt obosiți(ma umflu cz un balon cu apa) , aproape o epava DAR cu acesta inima artificiala pot aștepta liniștit transplantul în sine. Singura problema fiind banii și timpul, pentru ca sunt într o cursa contracronometru. Va mulțumesc mult, mult. Va rog frumos share uiți sa ajungă unde trebuie. Pana la ministru sănătății pentru ca în tara nu prea sunt șanse de asemenea tratament și nu vreau sa fiu cel n persoana care o confirma.” – a scris Mădălin pe o rețea de socializare.
Mijloacele prin care putem să-l ajutăm pe Mădălin sunt:
PayPal : 0769721585 sau Madalin168
Revolut : se poate pune orice valuta, nu doar lei
madaliw4cf
Banca Transilvania conturi curente
Muresan Madalin
Lei : RO45BTRL05201201610762XX
Euro : RO91BTRL05204201610762XX
Lire/Gb : RO53BTRLGBPCRT0061076201
Dolari/USD RO02BTRLUSDCRT0061076201
Cod Shift BTRLRO22
Da in astfel de situatii sa se implice guvernul sau alte autoritati sau bogatii romaniei
Asa ar fi corect dar din pacate nu asa se intampla si fix invers cei care nu prea au se implica mai mult decat
bogatii care nu stiu ce sa mai faca cu banii
Sau autoritatile, primaria, guvernu este mult mai mult de atributiile lor decat a oamenilor de rand………