După cum vă scriam la amiază: doar împreună putem lupta și putem să ne atingem obiectivele sportive! Rapidul a dat un nou exemplu minunată de unitate și curaj, dând o palmă puternică pentru Baia Mare.
Moment inedit pentru fotbalul mondial oferit de meciul Rapid – Farul. Fotbaliștii au refuzat jocul, ultrașii au scos buletinele. Totul după ce Jandarmeria a încercat să îi legitimeze înaintea derby-ului pierdut cu FCSB pe Arena Națională, scor 1-3. Forțele de ordine i-au pozat cu buletinele lângă chip și au declanșat o mișcare de protest în rândul ultrașilor.
Galeria Rapidului a pus în scenă un protest în timpul meciului cu Farul, din runda cu numărul 2 a grupei C din Cupa României. Fotbaliștii pregătiți de Adrian Mutu s-au alăturat demersului ultrașilor și au refuzat jocul preț de câteva zeci de secunde după fluierul de start al lui Horațiu Feșnic.
Exact în aceeași zi, pentru modul total deplasat de acțiune al firmei de pază care are contract cu Minaur și al Jandarmeriei Maramureș, pe Stadionul Viorel Mateianu suporterii băimăreni au ales să protesteze, neprezentându-se la meci și transmițând un puternic mesaj:
„Acolo era locul nostru al celor de la COMMANDO BULLDOGS 📢📢📢
De acuma se pare ca vor fi Jandarmeria și Sica Guard în locul nostru 🤬
Hai Mineru Baia Mare, noi COMMANDO BULLDOGS suntem alaturi de voi 💪⚽️🙏”
În timp ce Rapidul a sărit în apărarea suporterilor, Clubul Minaur tace de frica unui senator PNL, care se mai laudă că va fi noul primar al municipiului, dar care a uitat că e de maxim 9 %.
Cum pot jucătorii Rapidului să fie alături de galerie, așa ar putea și cei de la Minaur, dar nu sunt lăsați de oficialii din club din cauza unor interese complexe.
Jucătorii lui Minaur ar trebui să refuze să joace până când suporterii sunt respectați. Rapidiștii au cojones, băimărenii au o mafie care se crede atotputernică!
Ce face clubul Minaur pentru suporteri? Nimic! Curând se va ajunge ca la meci să fie doar jandarmii și oamenii de la Sica Guard, alături de oficialii de la Minaur și cel mai crunt este că tot politicul are amestec în situația aceasta.
Azi, 09 noiembrie 2022, suporterii băimăreni nu sunt lăsați cu cheile de la mașină sau de la casă să intre pe stadion. Copiilor li s-a interzis să intre cu ghiozdane, deși mulți vedeau direct de la școală pentru aș vedea idolii.
Oare ce zice domnul senator PNL despre următoarea situație: Pentru aceste obiecte un elev nu a fost lăsat azi să intre la meciul de astăzi?
-Domnule senator PNL și domnilor din Consiliu Local Baia Mare, pentru așa ceva se dă buget la acest club? Pentru ca cetățenilor din a căror buzunare este bugetul clubului să nu le fie lăsați copiii să intre pe stadion? Până unde mai merge mafia PNL-istă din Baia Mare?
S-a ajuns prea departe! Acest club cheltuiește milioane de euro din bani publici și își bate joc de proprii suporteri! Le-am luat fostul lider de galerie, dar nu le-am putea lua și obiceiurile celor de la Rapid?
Este incredibilă antiteza dintre modul în care a ales un club să-ți apere suporterii și în care a hibernat celălalt club.
Sperăm la rezultate și la sport de calitate în Baia Mare. Dar cum se simt părinții a căror copii se întorc plângând că nu au putut intra la meci pentru că erau cu ghiozdanul sau cu echipamentul de la antrenament?
Ce zice conducerea clubului despre faptul că jucători nu au fost lăsați să își ia copiii în brațe la finalul meciurilor de handbal de către firma de pază? Firma de pază conduce clubul și dictează totul? Să înțelegem că și copiii de 2, 3 ani sunt ceva interlopi, la fel ca cei care fac paza și e posibil să facă acte reprobabile? Sau unii sunt atât de proști încât nu realizează cât de mici încep să fie!
-Vă zic eu cum se simt: Prost! La fel cum ar trebui să ne simțim toți cei care mai acceptăm această situație!
Felicitări, Rapid! Dezgust, Minaur!
Comunicat FC Rapid
Pentru câinii prezenți pe stadion aseară, meciul împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a avut o semnificație specială. În primul rând, Dinamo a putut juca pe arena care i-a fost promisă înainte de începerea sezonului, stadionul “Arcul de Triumf”. Dacă toate înțelegerile ar fi fost respectate, echipa noastră ar fi avut deja un număr semnificativ de meciuri adunate pe acest stadion, iar media spectatorilor ar fi fost mult mai mare comparativ cu situația actuală în care am fost nevoiți să facem pe gazdele în deplasări precum Giurgiu și Clinceni. Așadar, Dinamo a jucat pe Arcul de Triumf, iar entuziasmul s-a putut vedea, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat (coincidență sau nu) în fața unei echipe al cărei public a putut înțelege fără subtitrare Strategia Națională pentru Sport prezentată de ministrul Eduard Novak.
Din păcate, această bucurie a fost mult diminuată după ce autoritățile menite să asigure siguranța spectatorilor participanți la eveniment au făcut apel la o practică pre-decembristă, dar menținută în lista de metode puse în aplicare și chiar acceptată tacit atât de către popor, cât și de către guvern.
Suporterii dinamoviști au pregătit o serie de mesaje care fac referire la contextul social actual și la ultimele evenimente în care Jandarmeria a folosit practicile menționate mai sus, precum și un mesaj cu rol umoristic, fără injurii sau exclamații rasiste ori xenofobe.
“Abuzurile voastre neluate în seamă de către stat
Bucuriile noastre, și alea puține, voi ni le-ați luat”
“Și pământul de sub unghiile voastre este tot românesc”
Acestea au fost cele 2 mesaje care nu au primit acordul de a fi introduse în stadion fără a primi un argument care să arate legalitatea acestei decizii.
Chiar dacă mesajele nu sunt pentru susținerea echipei, ci reprezintă expresia unei nemulțuri, respectiv o ironie umoristică, dorim să reamintim jandarmilor prezenți care ar trebui să asigure ordinea pe stadioane că orice om, participant la un meci de fotbal sau cu orice altă ocazie, are dreptul de a fi nemulțumit sau ironic. De asemenea, menționăm că nu există nicio lege care să oblige spectatorii care participă la un eveniment sportive să afișeze în mod exclusiv mesaje pentru susținerea concurenților preferați. Stadionul este un loc public unde se pot exprima păreri despre multiple subiecte de ordin social, fie ele pozitive, fie negative.
Exprimarea este un drept câștigat la propriu cu sacrificiu uman, cu prețul sângelui părinților, bunicilor și fraților noștri, iar astăzi îl vedem DIN NOU încălcat cu nonșalanță și fără un argument pertinent.
În același timp, este îngrijorătoare amploarea abuzurilor care au avut loc în ultimele luni, abuzuri care i-au avut ca subiect principal pe suporterii echipelor de fotbal (vezi cazurile CSA Steaua, Rapid București, FCU Craiova, UTA Arad etc.), unde aceștia au fost obligați să se dezbrace pentru control corporal amănunțit, au fost obligați să se lase fotografiați și filmați cu actul de identitate în mână, fără a ști ce urmează să se întâmple cu datele lor personale acum expuse sau lăsați să intre în stadion doar dacă au domiciliul într-un anumit oraș, chiar dacă stadionul este construit din banii publici pentru publicul larg, indiferent de domiciliu. La toate acestea se adaugă și provocările asupra noastră de la meciul cu Bosnia urmate de legimitări și interdicții în masă pentru cei mai mulți dintre suporterii dinamoviști prezenți atunci.
Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă nu cumva suporterii fideli, nu spectatorii obișnuiți, sunt din nou folosiți drept cobai pentru practica ilegală, dar necontestată a acestor abuzuri care, la bază, nu sunt decât o formă brută de încălcare a unor drepturi umane de bază precum exprimarea liberă, intimitatea și siguranța datelor.
Pe această cale, rugăm autoritățile reglementate să renunțe la aceste practici și să iasă în public pentru a explica de ce au avut loc în mod repetat, precum și pentru a oferi scuze celor care au avut de suferit de pe urma lor.
Nu ne vom lăsa călcată în picioare demnitatea umană și suntem dispuși să facem orice este legal și posibil pentru a ne apăra drepturile. În cazul în care acestea vor continua în cea mai mică formă, vom lua acțiuni legale, astfel încât atât cei care le ordonă, cât și cei care le practică să fie sancționați conform legii.
Oare Clubul Minaur nu are nimic de comunicat?
Detalii despre situația cu suporterii clubului Minaur:
ANCHETĂ: MANIFEST ÎMPOTRIVA MAFIEI din Baia Mare. Mărturii incredibile
Andrei Buda