Viața ne propune o sumedenie de experiențe. Unele înălțătoare, altele pe care am dori să le uităm cât se poate de curând.
Din postura de „animal social” omul are în majoritate covârșitoare experiențe comune, adică care-i implică și pe ceilalți de lângă noi. Așadar, experiențele sunt date de oamenii din jurul nostru.
Încă din titlu am făcut referire la două categorii profesionale de persoane, ambele absolut necesare traiului din zilele noastre. Atât mecanicii, cât mai ales medicii, prin ceea ce fac ne asigură în primul rând, șansa la viață, apoi șansa unui trai comod și posibilitatea de desfășurare a unor activități variate și mobile.
Însă, ce facem atunci când mecanicii se cred medici sub acoperire sau medicii repară bucșile de la mașină? Această întrebare nu necesită un răspuns și nici nu apare în text pentru a defăima una dintre cele două profesii, ci doar face asemănarea dintre modul în care atât unii, cât și alții tratează situațiile din domeniul lor de activitate.
„Să fii mecanic e o mândrie, mai ales dacă ai BMW și chelie!/
Să fii doctor nu-i prostie, când tai cu bisturiul câte o felie!”
Din păcate, unii reprezentanți ai ambelor profesii funcționează foarte mult după „principiul hazardului”. Toți se cred zmei și oferă soluții, bătându-se cu pumnii în piept că ei sunt cei care rezolvă problema. Dragilor, nu e chiar așa. Ce facem atunci când 3 doctori oferă 3 tratamente diferite la o enterocolită? Dar ce facem cu mecanicii care te pun să-i cumperi rulmenți, bucși de stabilizare și apoi realizează că au uitat să strângă frizoanele?
În presă vorbim de verificarea unei informații din minim 3 surse. Nu ca și cum în breasla jurnalismului e doar lapte și miere. Avem și noi hibele noastre, unele flagrante, dar nu ucigătoare direct, dar când vine vorba de prescrierea a 3 planuri de tratament total diferite, considerăm că unii doctori sunt buni „lozeri”!
Fără să subestimăm capacitatea lor și cu recunoștință deplină, atragem atenția că în meseriile pe care le practică o greșeală poate fi fatală și aducem aminte că rațiunea este cea care ne diferențiază față de animale.
Andrei BUDA
Ce sa stranga mah ?…, frizoanele…, ai inventat tu acum ceva piese noi pentru masini cred, ca altfel nu-mi explic cuvantul “frizoane”…, ai mama voastra de redactori , jurnalisti sau ce iti fi voi !!! 😁😁😁
INAINTE SA CRITICATI SI SA VA CREDETI DESTEPT, consultati dex-ul daca nu sunteti sigur de anumiti termeni!
PREZÓN sau PRIZÓN s.n. Tijă metalică filetată la capete, folosită la îmbinarea demontabilă a două piese; șurub-prizonier. [Pl. -zoane, var. prezón s.n. / < fr. prison, cf. germ. Prison].
Variante incorecte: frezon, frizon
Un articol fara substanta. Scris de dragul de a scrie ceva. Si…tinere, nu sunt FRIZOANE ci PREZOANE dar tu de unde sa stii?
ce-s alea frizoane la o masina?…. no macar n-o murit nime din situatia asta…:)) prostu striga prostii