Cei mai mulți ucraineni care au reușit să fugă din țară se bucură că au scăpat de bombardamente și pericolul general al războiului. Un număr de oameni încă relativ mic, dar în continuă creștere, a decis să se reîntoarcă acasă, după primul șoc.
DUMITRU refugiat: „Ne întoarcem, ce să facem. Trebuie să ne întoarcem, să reconstruim totul, ce altceva ne rămâne să facem. În ospeţie e bine, dar acasă e mai bine. Acasă trebuie să ne întoarcem. Aproape toţi pe cei pe care îi cunosc se întorc, încet, acasă.”
În pofida riscurilor, refugiaţii decişi să se întoarcă, spun că dorul de casă devine tot mai apăsător. Mulţi dintre cei care se întorc acasă îşi asumă acest risc şi au convingerea că acolo se vor simţi mai utili. Situaţia rămâne incertă şi oricând poate escalada.
Alţii aleg însă să se întoarcă acasă doar pentru câteva zile, fie pentru a-i revedea pe cei dragi, fie pentru a perfecta documentele.
Oamenii care au reuşit să fugă din epicentrul războiului dorm, de multe ori, pe unde apucă. Familia Tanzilac din oraşul Snighirovsk, regiunea Nikolaev, a pornit la drum pe 22 martie, la 10 dimineaţa. Au văzut moartea cu ochii. Au urcat în maşină după ce au scris pe caroserie, cu litere mari, cuvântul „copii”. Acest lucru nu i-a oprit pe soldaţi ruşi să tragă în ei fără milă.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, au precizat că, în ultimele zile au fost mai mulți ucraineni care au trecut granița spre Ucraina, decât cei care au intrat în țară.
Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore, informează duminică Ministerul Afacerilor Interne.