Aproximativ 3.500 de persoane au defilat duminica la Bruxelles si alte circa 350 la Amsterdam, in cadrul a doua manifestatii organizate in semn de solidaritate cu poporul grec, confruntat cu o politica de austeritate, actiunile avand loc in ajunul unui summit crucial pentru Grecia, relateaza AFP.
La Amsterdam, deputatul european din partea Syriza si figura emblematica a Rezistentei grecesti Manolis Glezos (92 de ani) a luat cuvantul in fata manifestantilor pentru a face apel la creditorii Atenei — Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI) — sa acorde un termen de un an suplimentar pentru Grecia.
”Aceasta criza a fost provocata de factorul financiar, nu de poporul grec. Factorul financiar trebuie sa plateasca, nu poporul grec”, declara Grezos.
La Amsterdam, ca si la Bruxelles, numeroase drapele grecesti fluturau in randul manifestantilor, printre care se aflau si cetateni greci. In total, circa 3.500 de manifestanti s-au strans la Bruxelles, potrivit agentiei Belga, care citeaza cifre ale politiei.
Sambata, mai multe mii de persoane au manifestat in Germania, Italia si Franta impotriva politicii de austeritate in Grecia, dar si in semn de solidaritate cu imigrantii in Europa.
Sursa: Agerpres