El este Fabi, are 1 an și jumătate și este un copil energic, extrem de iubitor și de curios. Fabi este fascinat de orice are butoane. Nu știi să folosești masina de cafea? Cu siguranta, Fabi te va ajuta.
Fabi a fost mereu un copil „certat cu somnul” și nici cu mâncarea nu era tare bun prieten. În ultima perioadă însă refuza complet mâncarea, inclusiv laptele sau apa si era foarte apatic, motiv pentru care am mers cu el la medic, unde ni s-au sugerat analize mai amănunțite. În urma unei ecografii abdominale a fost descoperita o formațiune tumorală mare, care cuprinde aorta și vasele de sânge si imediat medicii au decis transferul lui la Pediatrie 2, secția de oncologie din Cluj Napoca, unde se află în acest moment alături de mama lui, însărcinată în ultimul trimestru. Au urmat zile grele, în care a făcut transfuzii de sânge, puncții medulare, RMN, biopsie, analize de sânge, în final fiind confirmat cu un diagnostic crunt: NEUROBLASTOM gradul 4, cea mai agresivă formă a bolii, cu metastaze osoase, la coloană si cutia craniană. În tot acest timp starea lui s-a deteriorat rapid. Nu mai merge, doarme mult, nu mănâncă aproape deloc, este trist și lipsit de vlaga si, din păcate, trece prin dureri cumplite.
La 1 an si jumătate, soarta a decis ca Fabi al nostru să ducă o luptă grea.
Am început să ne documentăm mai mult, iar medicul ne-a indicat să mergem la tratament în străinătate. Nu există multe spitale specializate în acest tip de cancer, însă, din fericire, există o șansă la spitalul Gustave Roussy din Paris. Copilul nostru poate fi salvat! Este șansa lui Fabi de a trăi! Va fi greu pentru el, vor urma luni, poate chiar ani de recuperare dură, cure de chimioterapie extrem de puternice, radioterapie, imunoterapie, transplant de celule stem și alte proceduri asemănătoare… însă Fabi este puternic!
Din discuțiile avute cu alți părinți ai căror copii au sau au avut neuroblastom, costurile sunt enorme, atât în Franța cât și în alte țări. Viața copilului nostru depinde de aproximativ 500.000 de Euro, urmând apoi costuri cu recuperarea, controalele periodice și alte instrumente menite să îl vindece complet, iar cancerul să nu recidiveze. Aceasta este o sumă peste puterile noastre financiare, însă am văzut cum cu ajutorul fiecăruia dintre noi s-au mai înfăptuit minuni. Deoarece timpul este foarte limitat, am început o strângere de fonduri, urmată în paralel de depunerea dosarului la CNAS, în speranța că de aici vom primi o suma care sa acopere măcar parțial această sumă imensa. În zilele ce vor urma, vom afla de la spitalul din Franța suma exactă pe care o sa o comunicam. Până atunci, dorim să inițiem campanii de strângere de fonduri în vederea primirii tratamentului în Franța într-un timp cât mai scurt, tumora și metastazele punându-i sever viața în pericol chiar și în acest moment.
Vă rugam să ne ajutați să îi redăm lui Fabi copilăria inapoi! In speranta ca veti fi alaturi de noi, va multumim anticipat!
Donatiile se pot face prin urmatoarele metode:
1. RO71BTRL01301201903651XX (RON)
RO20BTRL01304201903651XX (EUR)
Deschise la Banca Transilvania pe numele Barlea Stefan
Cod swift/BIC: BTRLRO22
2. BT Pay: 0723066125
3. Revolut:
0723066125 Stefan Barlea
0720878097 Andreea Barlea