Folosirea frecventa a telefoanelor mobile si a tabletelor poate avea efecte negative nebanuite asupra aspectului fizic al utilizatorului, diferite studii aratand ca mentinerea capului aplecat pentru consultarea acestor dispozitive favorizeaza aparitia unor riduri la gat si la barbie, chiar si la tineri, avertizeaza revista ‘Hola’.
Omul modern simte nevoia tot mai mult sa fie conectat cu restul lumii prin intermediul noilor tehnologii, devenind uneori dependent de acestea. Uneori, se ajunge chiar la asa-numitul „tehno-stres”. Un studiu realizat de corporatia americana Intel a relevat ca 40 la suta dintre utilizatori nu-si inchid aceste dispozitive niciodata si ca 8 din 10 persoane isi pastreaza telefonul mobil alaturi de ele in timp ce dorm.
Dar schimbarea posturii necesara pentru a citi sau scrie pe telefonul mobil implica, de cele mai multe ori, o relaxare prelungita si, implicit, o slabire a musculaturii din zona gatului, care duce la un aspect flasc si ridat al zonei respective. Acest lucru este valabil si pentru tineri, avertizeaza specialistii.
Daca aceasta deteriorare s-a produs si ridurile circulare din jurul gatului, asa-numitul ‘colier al lui Venus’, s-au accentuat, un doctor spaniol, Lajo Plaza, din Madrid, propune o solutie reparatoare, bazata pe peeling si mezoerapie cu acid hialuronic, care include agenti antioxidanti.
„Pielea din aceasta zona este prea fina, ridurile formate aici sunt profunde. Pielea este foarte subtire, astfel incat umplerea ridurilor poate provoca efectul contrar. Singura solutie este hranirea pielii cu acid hialuronic si vitamine. In acest fel, se poate asigura o sustinere a pielii”, a explicat medicul.
Sursa: Agerpres