Vezi VIDEO
Studentii maramureseni vor intra, pe 21 ianuarie, in febra examenelor. In prima sesiune din anul universitar 2014-2015 peste 8.000 de studenti de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea “Vasile Goldis” si Universitatea “Bogdan Voda” vor fi testati de dascali din materia predata pana acum.
Potrivit calendarului, in cele trei saptamani de sesiune, mai exact pana pe 10 februarie, studentii vor sustine examene la materiile predate in primul semestru. Ei vor avea apoi o saptamana de vacanta, iar cei care nu au reusit sa promoveze toate examenele vor putea fi examinati din nou, in sesiunea de restante.
“Noi avem, practic, mai multe sesiuni de examene. Una esta programata acum, in iarna, incepand din 21 ianuarie si pana in 10 februarie. Urmeaza apoi o perioada de vacanta si apoi urmeaza o sesiune de o saptamana de consultatii si restante, dar numai pentru disciplinele nepromovate in semestrul 1. La fel, o sesiune cu doua perioade de examene exista si in iunie, la sfarsitul semestrului al doilea”, a declarat prorectorul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Dan Calin Peter.
Primele doua examinari la fiecare materie sunt gratuite. Daca studentii nu reusesc sa promoveze un examen din doua incercari vor fi nevoiti, apoi, sa scoata din buzunare sume importante pentru fiecare “re-re”.
“Fiecare student poate sa sustina, in mod gratuit, un examen, de doua ori. De exemplu, daca acum, in prima sesiune, studentul nu promoveaza, are perioada de vacanta cand poate sa mai citeasca si sa se mai puna la punct cu materia, apoi are dreptul sa se prezinte in saptamana de restante, tot gratuit. Daca nici atunci nu promoveaza, mai exista o sesiune de consultatii si restante din 31 august pana in 6 septembrie, dar toate examenele ce se sustin in aceasta sesiune sunt cu plata. Iar plata pe examen este de 130 lei”, a declarat Dan Calin Peter.
Pe 23 februarie, studentii vor incepe semestrul al doilea din anul universitar.
Sursa: Tania Purcaru