Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită suportul Eurodeputaților români pentru desecretizarea scrisorii primite de autoritățile române de la Comisia Europeană (CE) în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), având în vedere că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) susține modificarea legislației RCA, în condițiile în care legea actuală a avut efecte pozitive determinante în piață, iar tarifele RCA practicate în prezent de asigurători se situează sub tariful de referință.
Totodată, UNTRR a inițiat o acțiune juridică la Curtea Europeană de Justiție împotriva Comisiei Europene, după ce instituția europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităților române, deși modificarea legislației RCA are un impact financiar uriaș pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România.
UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 în sensul eliminării tarifului de referință cât și a limitei de 25% a cheltuielilor administrative și de vânzare ale poliței de asigurare, incluse în tariful de primă.
Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA și de intrarea în vigoare a legii 132/2017, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriașe, de până la 80%, în condițiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business.
Modificarea legislației RCA în sensul propus de ASF și de unii asigurători va determina reintrarea în criză a pieței RCA, iar tarifele vor crește vertiginos pentru toate categoriile de vehicule.
UNTRR solicită Consiliului Concurenței publicarea raportului final privind investigația asupra sectorului pieței de asigurări, în condițiile în care 9 companii de asigurări și o asociație au fost sancționate cu o amendă de 53 milioane euro pentru încălcarea reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).
Modificarea legislației actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referință și a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariția unor noi posibile practici de cartel pe piața RCA românească, în ciuda declarațiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieței libere.
UNTRR solicită intervenția fermă, cât mai urgentă a Guvernului și Parlamentului României pentru ca legislația RCA să nu fie modificată, dar și pentru desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018.