Marţi, 23 august, în jurul orei 15.30, polițiștii rutieri băimăreni au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Republicii din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani din Baia Mare a condus un motociclu pe bulevardul Republicii, având direcția de deplasare înspre bulevardul Traian, și ajuns la intersecția cu strada Petru Rareș, a acroșat un autoturism, condus pe banda 1 de o femeie de 46 de ani din municipiu.
După producerea impactului, cei doi conducători auto s-au deplasat 50 de metri, înspre bulevardul Traian, în vederea întocmirii actelor necesare pentru o constatare amiabilă, moment în care bărbatului de 62 de ani i s-ar fi făcut rău și a căzut pe trotuar. Acesta a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero, iar bărbatului de 62 de ani i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.